TrekLens

Crâncenele friguri ale lunii Gerar doar prin creste de munți au mai rămas ascunse, cu temperaturi ce scad amețitor odată ce vânturile Carpaților de Curbură se pun pe alergat crestele. Spre ele am plecat sătui de încălzirea globală ce a furat șesului iernile – sau poate doar cu prea mult dor de ducă în suflet, cu dor de înălțimi și cer curat.

Tărâmul de gheață al Ciucașului este antiteza perfectă a întinderilor aurii sahariene, nisipurilor fierbinți fiindu-le luat locul de straturi înghețate peste care fulgii rebeli stârniți de vânt sunt depozitați în mici fantezii de zăpadă ce iau locul dunelor. Tot un deșert este și acesta, însă unul al temperaturilor negative de parcă nu același soare și-ar arunca razele și aici.

Albul zăpezii este orbitor iar ochii se ascund spre protecție în spatele unor lentile colorate, în timp ce rama bocancilor și crampoanele încearcă cu greu să prindă puțină aderență pe pantele încremenite de ger. De jur-împrejur este alb mai mult decât poate privirea să cuprindă, un regat întreg al ghețurilor în care doar apusul mai reușește să aducă iluzia roz a unor vremuri mai calde.