DEGETUL CARE ZGÂRIE CERUL

Din drumul încins de soare ce leagă Petit Verger de Saint Pierre, o potecă de pământ roșu taie câmpurile de trestie de zahăr ce stau nemișcate în dogoarea dimineții. Ridicându-se din valurile pădurii, piramida de piatră a muntelui Le Pouce se înfige în albastrul adânc al cerului. Drumeagul de humă însângerată se pierde în poteca înierbată ce se strecoară agil printr-un tunel natural în care copacii și-au amestecat crengile.





Deși încă devreme soarele arde ca la amiază și, în ciuda umezelii și a roiurilor de insecte doritoare de sânge, binecuvântăm marea de verde prin care ne croim drum. Creasta stâncoasă aduce cu ea biciul de foc al razelor de soare ce pleznește dogoarea de cuptor a pământului. Micul platou de la baza vârfului ne primește cu rafale de vânt răcoroase iar priveliștea se deschide atât spre centrul insulei cât și spre capitala țării, Port Louis.



O zonă de tufișuri ce ne depășesc în înălțime, brăzdată de un labirint de poteci, precedă micile porțiuni tehnice dinaintea vârfului. Vântul ce suflă cu putere aduce cu el o răcoare ce o credeam uitată la o cu totul altă latitudine.


De jur împrejur masive stâncoase zgârie zenitul de cerneală și, lăsând privirea să plutească peste hăuri, nu pot să nu mă întreb cum arăta oare insula atunci când primii olandezi au amarat navele în apele sale turcoaz.



Leave a Reply

Your email address will not be published.