TrekLens

Centrul vechi al orașului Milano începe să își dezvăluie clădirile emblematice încă de la gară. Masele de oameni sunt un furnicar într-un perpetuum mobile ce începe în zona galeriei Vittorio Emanuele II și se termină… doar noaptea târziu. Mărginită la fiecare ieșire de câte un arc de triumf, galeria acoperită ce de aproape 150 de ani adăpostește unele dintre cele mai vechi magazine și restaurante ale orașului, este și locul care dă tonul în materie de modă și fițe.

Domul, clădirea emblematică a orașului din care se zăresc înălțimile Alpilor, este asaltat de cozi de sute de turiști ce se coc încet sub un soare arzător. Imposibil de vizitat fără o programare prealabilă, însă spectacolul străzilor compensează din plin, la fel și curțile înverzite ale castelului Sforzesco.

Programul trenului ce se îndreaptă spre muntoasa Elveție nu este deloc flexibil așa că timpul se comprimă ceva mai repede decât ne-am fi dorit.

Pe lângă Lago Maggiore peisajul este excepțional doar că din păcate plouă iar partea excepțională nu prea se zărește. Elveția apare dincolo de tunelul Simplon ce taie muntele pe sub pasul omonim, tunel construit la începutul secolului XX. Ploaia ce ne întâmpină este proaspătă însă, la fel ca vântul tăios ce se lasă dinspre înălțimi.

Brig este un orășel tipic elvețian, cu locuințe vechi dar bine întreținute și străduțe înguste. O biserică transformată în hotel seamănă mai degrabă a castel și este de fapt și cel mai important obiectiv din întreaga urbe înconjurată de munți.