TrekLens

Serpentinele Transfăgărășanului sunt pline de turmele ce coboară din munte. Este vremea răvășitului oilor – vechiul obicei ce precede transhumanța, conform tradiției, la câteva zile după Sf. Maria. Pe urcușul continuu ce se va domoli abia în vârful Lespezi, pământul este frământat de sute de copite.

Stânele din Lespezi sunt acum pustii, iarna ce nu-i departe gonind turmele la șes. Liniștea nu mai este tulburată de dulăii ce în alte dăți ne însoțeau o bună perioadă de vreme. Pe Piciorul Lespezilor câștigăm altitudine cu ochii pierduți în depărtările punctate de Vânătarea lui Buteanu. Trapezul greoi al acoperișului României, Viștea-Moldoveanu, este ascuns în nori.

Ultimele fructe sălbatice oferite de munte – afine și merișoare încă neînghețate, se amestecă cu plăpândele flori de rhododendron ce inexplicabil sunt încă neofilite.

A devenit deja tradiție ca de fiecare dată când ajung pe vârful Lespezi, plapuma de nori ce ascunde lacul Călțun să se destrame. Prefer să cred că se dezgolește doar pentru mine și nu ca efect al vânturilor ce știu foarte bine că bântuie prin vale. Oglinda de cerneală a lacului pierdut în hăul stâncos al pereților ce-l înconjoară este singurul semn de viață într-o lume neiertătoare. În curând și el va fi acoperit de zăpezi.