Norii cenușii de pe cerul dimineții ne-au alungat gândul de a savura răsăritul și ne-au gonit către alt colț al insulei. Știau ei ceva, căci nu departe am găsit o mică plajă acoperită cu pietricele bune să îți facă masaj la tălpi, și o apă turcoaz – albăstrie ce se unește cu verdele muntelui înălțat spre cerul ce a început să se limpezească. Poate că totuși va fi vreme bună.
Drumul ales ne arată însă și cealaltă parte a insulei – una a munților înverziți de păduri mediteraneene și punctată de stânci. Serpentinele sunt din belșug iar câteva sătuce mai târziu, o săgeată ne convinge să coborâm drumul abrupt pe a cărei ultimă porțiune asfaltul lipsește cu desăvârșire.
Cele 347 de trepte ne dezvăluie progresiv o mare ce în larg rămâne bleumarin iar spre țărm se transformă într-o incredibilă nuanță de turcoaz strălucitor. Spuma albă a valurilor dă senzația că marea este doar un cazan uriaș de magician în care fierbe o poțiune vrăjită, iar norii negri ce plutesc deasupra accentuează contrastul.
Suntem singurii ei vizitatori și ne pierdem în măreția peisajului peste care razele de soare se joacă făcând valurile să strălucească de parcă un vulcan submarin ar fi gata să erupă.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
