TrekLens

Picturile mănăstirilor din Bucovina au intrat în patrimoniul UNESCO pe bună dreptate. Indiferent de credința fiecăruia, mănăstirile sunt pur și simplu niște opere de artă excepțional de frumoase, chiar și când vremea nu se arată a fi cea mai favorabilă.

În interiorul liniștit ca un muzeu, nimic și nimeni nu tulbură liniștea mormântală. Dacă nu aș ști că sunt la Voroneț, probabil că albastrul inconfundabil ce aproape că dă viață sfinților care par a se coborî din icoanele ce acoperă chiar și cel mai întunecat și insignifiant loc al bisericii, ar trăda magnifica operă de artă pe care o întruchipează mănăstirea rămasă neschimbată de la 1488, din vremea domniei lui Ștefan cel Mare.

Ascunsă printre Obcinele Bucovinei, Mănăstirea Humorului duce prin frescele sale din care roșul se ridică atotputernic, la o aprofundare a legendelor creștinismului răsărit în contextul unei lumi romane în transformare. Perioada de tranziție dintre politeismul considerat păgân și creștinism, a fost marcată de schimbări sociale și politice semnificative, iar creștinismul a căpătat o putere și o influență crescânde.

Răspândit inițial ca o mișcare religioasă marginală în cadrul Imperiului Roman, mesajul creștin bazat pe învățăturile lui Isus Hristos, a fost propagat de către apostoli și primii creștini, atrăgând inițial oameni din clasele sociale inferioare și marginalizate.

În primele secole ale creștinismului, creștinii au fost supuși la persecuții de către autoritățile romane care îi priveau cu suspiciune. Cu toate acestea, creștinismul a continuat să crească, iar convertirile au devenit tot mai frecvente. Conform dogmei creștine numărul se ridică la câteva zeci de mii de victime, însă este interesant faptul că istoricii nu neagă asuprirea și uciderea unor creștini în acea perioadă, dar bazându-se pe izvoare istorice estimează numărul acestora ca fiind mult mai mic – cel mult de ordinul miilor.

La Mănăstirea Arbore distrugerile lăsate de veacuri au șters mare parte din picturi. De fapt, cam pe la toate mănăstirile bucovinene partea nordică este puternic afectată.

Schimbarea majoră în istoria creștinismului a survenit odată cu convertirea Împăratului Constantin la creștinism în secolul al IV-lea. Această convertire a avut un impact semnificativ asupra statutului creștinismului, ducând la adoptarea sa ca religie de stat și la promovarea activă a creștinismului în detrimentul religiilor păgâne.

Mănăstirea Sucevița – poate cea mai frumoasă dintre toate mănăstirile bucovinene datorită zidurilor înalte de apărare ce o transformă aproape într-o cetate fortificată, duce mai departe în note de verde picturile sale din care se ridică poveștile religiei creștin ortodoxe.

Odată cu consolidarea puterii creștinismului, au avut loc însă schimbări culturale profunde ce nu mai apar în dogma curățită peste veacuri de tot ce era văzut ca fiind negativ. Istoria ține însă minte faptul că creștinismul timpuriu a fost asociat cu distrugerea sistematică și intenționată a templelor și a altor simboluri ale politeismului, deoarece creștinii considerau aceste locuri ca fiind dedicate unor zeități false.

Altare și situri sacre, statui de o frumusețe răpitoare și o artă pe care barbarismul cu față creștină nu o putea înțelege, au fost ciopârțite și ascunse sub preșul istoriei. Multe secole mai târziu acestea au început să fie prețuite și și-au câștigat dreptul de a sta în muzee. Cât s-a pierdut însă… este aproape imposibil de imaginat.

Creștinismul timpuriu a promovat interdicția și persecuția culturii păgâne, inclusiv a filozofiei și a artelor care nu se încadrau în noile norme creștine. Textele clasice, precum cele ale filozofilor greci, au fost adesea înlocuite sau distruse. Istoria a fost rescrisă prin prisma oamenilor care știau doar să creadă orbește și pentru care știința era prea opacă.

Drumul se înfășoară pe unduirile Obcinelor Bucovinei, urcă în Pasul Ciumârna și apoi în Pasul Sadova spre a coborî spre o altă mănăstire – Moldovița, a cărui culoare galbenă predomină în picturile extrem de bine păstrate peste veacuri.

Creștinismul timpuriu a fost adesea ostil față de educația și știința clasică, promovând în primele secole ale creștinismului o viziune mai degrabă dogmatică și antiintelectuală.

În mai puțin de 300 de ani roata istoriei s-a întors iar persecutații au devenit agresori. Creștinii au uitat prea repede învățăturile lui Isus Hristos care îi îndemna nu doar la toleranță ci și la întoarcerea celuilalt obraz, devenind odată cu adoptarea religiei creștine ca religie de stat, agresori.

Persecuțiile îndreptate împotriva păgânilor și a altor minorități religioase au crescut pe măsură ce noua religie se întindea spre a cuprinde toată suprafața Imperiului Roman. În primele secole ale erei creștine, mulți oameni au trecut la creștinism în mod individual, convertirile fiind influențate printre altele și de schimbările sociale, politice și economice dar și de dorința de a fi parte a noii elite în creștere, dat fiind statutul de religie oficială al creștinismului în Imperiul Roman.

Convertirea Împăratului Constantin la creștinism a marcat un moment de cotitură, creștinismul devenind o religie favorizată de către puterea imperială și primind tot sprijinul oficial. Legi care restricționau practicile păgâne și încurajau adoptarea creștinismului au fost promulgate, legi care au avut un impact asupra vieții religioase și culturale ale păgânilor, determinând o schimbare accelerată către noua religie dominantă. Anumite tradiții și practici păgâne au fost încorporate sau reinterpretate într-un context creștin spre a facilita tranziția și a câștiga astfel acceptarea în comunități mai reticente la schimbare.

Distrugerea templelor și artefactelor religioase a fost probabil unul dintre cele mai importante aspecte, căci nimicirea lor a fost nu o consecință a convertirii, ci o acțiune sistematică în încercarea de a eradica vechile practici și credințe. Școlile filozofice păgâne, adesea asociate cu tradițiile religioase, au fost și ele afectate negativ de schimbările politice și culturale, iar desființarea sau marginalizarea acestor centre intelectuale a contribuit la pierderea unei tradiții filozofice și spirituale păgâne. În cele din urmă creștinismul a reușit ceva ce nu a reușit nici o altă religie în toată istoria lumii – eradicarea unei religii unde intelectualii erau prețuiți. Noua religie se îndrepta cu pași mari spre Evul Mediu în care din mai toate punctele de vedere a și rămas blocată.