TrekLens

Bo-Kaap este cartierul colorat al comunității musulmane din Cape Town, o lume aparte într-o lume nebună. Casele sale colorate în toate culorile curcubeului sunt întreținute prin efortul comunității și lipsite de obișnuiții cerșetori și hoți oportuniști ce împânzesc Cape Town-ul. Atmosfera este mai degrabă Caraibeană decât Africană, și mă aștept ca la orice colț de stradă să se audă sunetele ondulate ale unui tango.

Localnicii din Bo-Kaap sunt majoritatea descendenți ai sclavilor aduși în Cape de catre olandezi de-a lungul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. Cunoscuți drept Cape Malays, aceștia nu erau doar de origine malaeziană ci aduși și din Indonezia, diverse colonii din Asia dar și de pe tot cuprinsul Africii. În dialectul vorbit aici s-au mai păstrat încă urme ale vocabularului adus odată cu sclavii din Java – trim-makaasi (i.e. mulțumesc) sau kanalah (i.e. a face cuiva pe plac).

Printre sclavii importați au fost mulți exilați politici, deținuți, dar și meșteșugari ce au adus cu ei măiestria artizanatelor, și erudiți care au păstrat și transmis mai departe istoria și religia acelor locuri îndepărtate. Generație după generație acestea s-au păstrat și adaptat la obiceiurile locale, iar bucătăria plină de condimente a Orientului a fost îmbogățită cu arome noi.

Plimbarea complet dezorganizată este de fapt o explorare a locurilor, fiecare casă vopsită în nuanțe vii fiind de o surprinzătoare încântare. De străzile înclinate la un unghi imposibil nici nu mai spun. Cu un prim-plan atât de colorat, verdele adânc al vegetației de pe cenușiul Table Mountain se contopește cu stâncile acestuia formând un fundal ce în plină zi pare cumva malefic. Și totuși nu este nimic nefast acolo sus pe munte ci mai degrabă în zonele centrale ce încep imediat la ieșirea din cartierul musulman.

Și aici în Cape Town, ca în multe alte capitale sau orașe mari ale lumii, se organizează tururi gratuite ale orașului. Ghizii sunt în general foarte bine informați, iar Jennifer nu este o excepție.

Într-o lungă plimbare printre clădirile istorice ale orașului, Jennifer lasă poveștile să curgă despre cum așezarea de aici a fost folosită inițial de marinari în lungul lor drum spre India ca loc de alimentare cu apă și hrană proaspătă, iar mai apoi ca punct de cumpărare și vânzare al sclavilor. Imperiul Britanic ce a preluat puterea din mâinile olandezilor nu a fost de acord cu folosirea localnicilor pe post de sclavi, însă oportunitatea mâinii de lucru gratuite a fost greu de refuzat. Ocupația britanică nu a adus izbăvirea ci dimpotrivă, căci foștii coloniști olandezi au fost priviți că cetățeni de mâna a doua și s-au înființat lagăre de muncă pentru aceștia. Astfel a pornit marea călătorie a coloniștilor olandezi spre nordul Africii de Sud.

Zona ce adăpostește printre altele și Parlamentul Africii de Sud cu greu se încadrează în realitatea ce este la câteva străzi depărtare. Rata imensă a șomajului – una dintre cele mai mari din lume, precum și inegalitățile sociale, au dus la o rată a criminalității ce a propulsat orașele mari ale Africii de Sud spre primele locuri în tristul top al nesiguranței la nivel mondial. Clădirile din centru în schimb, construite în perioada colonialismului britanic, sunt adevărate palate ce adaugă un rafinament elegant unui cadru natural fantastic. Pornind de la cladirea Parlamentului de la balconul căruia statuia lui Nelson Mandela salută publicul, la Castelul Bunei Speranțe – locul de unde a început orașul odată cu stabilirea primilor coloniști olandezi, Cape Town este de o frumusețe desăvârșită.

De la abolirea apartheidului în 1994 Congresul Național African a reprezentat populația majoritară, însă urmele fondatorilor și susținătorilor apartheidului nu au fost șterse. În Pretoria monumentul Voortrekker-ilor este la mare cinste, iar aici în Cape Town tronează o mare statuie a lui Cecil Rhodes.

Rhodes a fost unul dintre părinții fondatori ai apartheidului – născut în Anglia și bolnav de astm, s-a mutat în Africa de Sud și a făcut avere din comerțul cu diamante. Pe teritoriul actualelor state Zambia și Zimbabwe acesta a fondat propria sa țară ce i-a purtat numele, iar ca prim-ministru al Africii de Sud a inițiat programe de confiscare a pământurilor deținute de localnici și de interzicere a drepturilor civile pentru negri.

Istoria Africii de Sud este cel puțin la fel de însângerată ca apusul ce mă ajunge din urmă undeva deasupra junglelor de nepătruns ale Republicii Centrafricane. Scurta incursiune în Africa s-a încheiat iar Mal d’Afrique nu întârzie să apară. Mă cheamă depărtările, toate acele locuri în care nu am fost încă…