TrekLens

Norul este suficient de jos astfel încât vizibilitatea să se topească, iar cele -8°C prognozate se amestecă cu vântul de peste 60km/h ce transformă temperatura în cioburi de aproape -20°C. O plăcere sadică ne îndeamnă să urcăm, iar fiecare părticică de piele expusă îngheață imediat. Fotografierea este un gând transformat cu greu în faptă degetele protestând încă înainte de a scoate complet mănușile.

Dincolo de Sfinxul Bratocei o potecă croită de un mic grup ne fură atenția și uităm de marcaj. Un simț dezvoltat de-a lungul timpului și de-a latul munților parcurși mă face să arunc o privire pe GPS. Poteca se pierde ușor atunci când cerul se confundă cu zăpada pierzându-se în aceeași nuanță. GPS-ul este o necesitate pe o astfel de vreme iar de data asta ne ajută să ajungem înapoi în potecă.

Mai degrabă intuind poteca sub stratul neatins de zăpadă, ne întâlnim cu vânturile adunate în Șaua Bratocea. Ielele zăpezii au învolburat cețurile prezente într-un vârtej glacial. Suntem doar niște pete viu colorate într-un peisaj monocrom ce tinde să devină în întregime alb.

Poteca atât de vizibilă vara este acum o iluzie ascunsă adânc sub tone de zăpadă iar marcajul o fata morgana ce rareori se materializează pe vreun stâlp troienit sau stâncă înghețată. Culorile calde ale unor raze de soare speriate trădează prezența căldurii cabanei ascunse după un ultim pâlc de brazi a căror cetină mângâie pământul.