TrekLens

De pe cărarea încremenită în temperaturile negative ale toamnei târzii, abruptul Bucegiului se întrezărește pe alocuri pudrat cu zăpadă. Prin pădure poteca se suprapune deseori pe ruta de coborâre a unuia dintre traseele de bicicletă ce pleacă de la telegondola Sorica, dar nimeni nu a fost așa matinal. Ce-i drept răcoarea dimineții ar face lichidul de frână să tremure în etrieri.

Pădurea și-a lepădat frunzele în pregătirea ei pentru iarnă, iar așa desfrunzită și-a pierdut din farmecul și foșnetele anotimpurilor mai calde. În plin soare, abruptul Bucegiului este scăldat de lumina caldă a începutului de zi. Cu ochii pierduți prin vâlcele, pe brâne și în căutare de repere, urnitul din loc este greu.

Sunt aici sus câteva locuri de unde oriunde te-ai uita în jur ai vedea doar sălbăticie. Nimic din urmele orașului ci doar pustietatea domoală a culmii Petru-Orjogoaia și neumblatul Grohotiș, sau stâncăriile Bucegilor. Ah da, și multă liniște căci până și vântul a luat o pauză pentru a se odihni.

Un masala chai încălzește mâinile rebegite de vânt, cu rucsacurile trântite în iarba uscată ce parcă mai are în ea ceva din căldura verii. Sufletele nu-i nevoie să fie încălzite – s-au reparat singure de la atâta frumusețe.