TrekLens

Au fost odată ca niciodată două orașe ce mărgineau malurile Dunării: Buda și Pest. Deși unite în 1873 în ceea ce astăzi este capitala Ungariei, localnicii încă se mai referă la părțile sale ca și când ar fi localități separate. Într-un fel poate că și sunt căci fiecare dintre cele două maluri ale Dunării are personalități diferite.

Pest are forfota unei capitale mari, cu sute de oameni ce se îngrămădesc la piețele de Crăciun, la standurile cu vin fiert și la chioșcurile cu mâncare, de parcă pandemia nici nu ar exista.
Basme ce se povestesc la gura sobei sunt proiectate pe frontispicii de clădiri. Se simte mirosul vinului fiert în frigul nopții iar norii înghețați pe care se scurg reflectoarele revin brusc la viață.

Sub un cer smolit de norii unei vremi capricioase, luminile decupează formele clădirilor definitorii pentru Budapesta – castelul Buda, Bastionul Pescarilor și impunătorul Parlament. Să compari Bucureștiul cu Budapesta este pur și simplu o copilărie. Fosta capitală a unui imperiu câștigă la absolut toate capitolele.

Dimineața a ascuns Dunărea în ceață. Dacă nu am am avea certitudinea prezenței sale în amintiri, nimic nu i-ar trăda existența apelor la doar câteva zeci de metri. Străduțele ce aseară erau pline de viață sunt acum pustiite iar vălătuci de ceață se înghesuie între clădiri.

Grupuri mici și zgribulite se mișcă teleghidat pe străzile umede îndreptându-se către lăcașurile de cult ale orașului. Interiorul impunătoarei bazilici Sf. Ștefan se ridică întru totul la eleganța arhitecturală a monumentului de cult închinat primului rege al Ungariei.

Influențele Imperiului Otoman ce cucerise cândva aceste locuri se regăsesc în Budapesta prin cafeaua turcească concentrată în ceșcuțe mici, în omniprezența ardeiului iute în mâncăruri, dar mai ales în abundența de băi termale.
Spre finalul Primului Război Mondial, otomanii și habsburgii ce le-au urmat cu eleganța lor desăvârșită erau deja de domeniul trecutului. Hitler ajunsese la putere în Germania iar Ungaria se aliase cu naziștii, evreii fiind și aici exterminați. Răsplata le-a venit după cel de-al Doilea Război Mondial când eliberați de Uniunea Sovietică au primit cadou un guvern comunist.

Malul vestic al fluviului este deluros și calm, în antiteză completă cu relieful liniștit și freamătul aproape constant de dincolo de apă. În labirintul medieval din Buda, dealurile adăpostesc străduțe pietruite ce urcă spre palatul omonim și spre impunătorul Bastion al Pescarilor peste care se ridică turlele colorate ale bisericii Mátyás.

Dacă în anii ce au urmat războiului comunismul ajunsese la rangul de religie, Budapesta avea să devină un fel de Gomora – legendarul oraș al păcatelor. Stăpânirea de influență sovietică era una dură și aici, însă Ungaria a reușit să se mențină într-un amestec de comunism și libertate ce l-a făcut să fie invidiat de celelalte țări de sub Cortina de Fier. Locuitorii săi au ADN-ul din îndepărtata Mongolie, însă sufletul orașului a fost întodeauna în Vest.
Pentru cehoslovaci, polonezi, redegiști și chiar și pentru românii mai norocoși, o excursie în Budapesta comunistă echivala cu o excursie în Europa de Vest. Unde altundeva ar fi putut cumpăra mărci de renume (chiar și la niște prețuri extrem de mari) sau să mănânce decadentul fast-food?!

Budapesta nu are nevoie de soare pentru a străluci. Chiar și într-un Decembrie mohorât când zilele scurte aduc prea repede cu ele întunericul, luminile aninate de podurile ce traversează Dunărea împrumută valurilor licăririle lor vesele.