Ușile refugiului scâțâie dar degeaba – răsăritului mult dorit îi lipsește tocmai spectaculozitatea pentru care ne-am extras din sacii de dormit la o oră așa de matinală. Cu ceva ore în urmă, așa cam pe la 2 noaptea, se dezbătea un posibil atac al pârșilor asupra unor provizii uitate pe masă.
Odată cu mutatul turmei în ţarcul de zi, refugiul devine o insulă într-o mare de behăieli, mehăieli și pârţâieli. Oi și capre la un loc – o mare mișcătoare de blănuri ce se scurg prin strungile muntelui. Vreo 700 de capete, așa cum ține să ne informeze micul lor paznic.
Stâncile sunt unse cu galbenul pal al razelor de soare iar peretele ce făcea inaccesibilă urcarea se dovedește a avea o trecătoare lejeră prin care ajungem pe muntele Cacova. Versanții sunt presărați cu lapiezuri – de departe iarba pare ninsă.
Câinii celor trei stâne ce stăpânesc tot atâtea picioare de munte, latră conform normelor impuse de standardele Europene. Sau poate sunt doar toropiți de căldură, așa cum și noi așteptăm binecuvântarea umbroasă a pădurii.
Spre schitul Pătrunsa ajungem pe o potecă pe care am mai folosit-o acum câțiva ani, dar care acum este mult mai uzată. Schitul nu mai este de multă vreme schit ci a devenit o mânăstire destul de mare, cu o biserică nouă și multe curți. Lumea este venită în pelerinaj iar o turmă de măgăruși pare cam bulversată de atâta agitație.
Cu puțin înainte ca poteca să se transforme în drum forestier, avem o ultimă panoramă a vârfurilor de pe care cu mai puțin de o zi în urmă priveam depărtările.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
