TrekLens

Bombardați din toate părțile cu avertismente și scenarii privind vremea – care mai de care mai apocaliptice, aproape că ajunsesem să credem că albastrul cerului de deasupra este o himeră iar imaginația noastră ne joacă feste. Doar apa tulbure a Dunării trăda ceva din ploile ce umflaseră meandrele fluviului.

Ascunsă într-o pădurice de pini, căsuța rustică unde vom înnopta ne întâmpină plină de căldură, iar gazda binevoitoare ne primește cu o cafea turcească și o prăjitură. Nu cunoaște nici o limbă străină, dar gimnastica verbală ne ajută să lămurim zâmbind principalele aspecte ale șederii noastre.

Dimineața vine leneș, ca o pisică somnoroasă, iar noi, curioși, o întâmpinăm pe malul apei, în timp ce lotcile sătenilor alunecă neauzite pe valuri fugărind reflexiile soarelui. Acolo și atunci, în lumina caldă a dimineții s-a dezvăluit misterul: codul portocaliu era de fapt răsăritul deasupra fluviului.