Spre deosebire de frenezia Amsterdamului, liniștea și calmul orașului ce poate fi considerat a doua capitală a Olandei sunt de-a dreptul surprinzătoare. La fel și străzile relativ pustii.
Haga este sinonimă cu birocrația la nivel înalt – la urma urmei aici se află Curtea Internațională de Justiție a Națiunilor Unite și majoritatea ambasadelor din Olanda, sediul familiei regale olandeze și cea mai veche Casă a Parlamentului încă în folosință. Orașul nu este însă doar un desăvârșit centru politic ci și unul artistic, căci este de asemenea împânzit cu palate și muzee în interiorul cărora se ascunde arta unor întregi secole.
În spatele tuturor clădirilor elegante este locul de unde a început să se ridice întregul Regat al Țărilor de Jos – dunele de nisip spălate de valurile reci ale Mării Nordului. Scheveningen este răspunsul dat de Olanda stațiunilor marine din toate țările cu o climă mai blândă, dar și locul unde o închisoare de maximă securitate adăpostește diverși criminali de război, mai ales din fosta Iugoslavie.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.