TrekLens

Prin gerurile Bobotezei pornim la drum pe poteca ce duce pe la ruinele cetăţii lui Negru Vodă și pe sub Colţii Brezei, însă ruinele ce nu s-au lăsat găsite într-o vară de acum 15 ani, cu atât mai puţin se vor lăsa acum găsite. Pădurea este însă un basm iar verdele brazilor abia dacă se mai zărește prin crengile troienite.

Pe forestierul ce se transformă în potecă, câteva zeci de oameni sparg și bătătoresc tranșee printr-o zăpadă neatinsă, în căutarea unui iluzoriu traseu ascuns aproape la un metru adâncime. Este un cer senin de te dor ochii de la atâta amar de albastru. S-au anunțat multe grade cu minus și se simt la fiecare oprire când degetele nemișcate încep să amorţească.

Cu un ultim urcuș ieșim pe drumul forestier din apropierea fostei cabane Urlea ale cărei ruine părăsite lăsate în voia stihiilor abia mai susțin acoperișul ciuruit și îngreunat de zăpadă. În cinstea ei și a unor vechi amintiri, închinăm un ceai încă fierbinte. Este ultima ei iarnă și odată cu topirea zăpezii un grup de prieteni cu inima mare vor reface unul din reperele crestei făgărășene.

…

Drumul forestier ce mai sus se transformă în potecă este troienit de zăpezi proaspete ce ajung la genunchi. Este atât de fină și afânată încât efortul de a sparge potecă nici nu se simte, ci pare mai degrabă o plimbare printr-un parc sălbatic cu brazi imenși ale căror crengi se lasă grele sub zeci de kilograme albe. Nici măcar vântul nu îndrăznește să deranjeze liniștea.