CHIȘINĂU, ORAȘ DE FLORI

Despicând întunericul adânc al unei nopți fierbinți de vară, trenul Prietenia se îndreaptă cu viteză de melc spre frontiera nord-estică a țării, iar legănările molcome ale vagonului mă trimit rapid spre tărâmul viselor.

La o oră mult prea matinală, grijuliul însoțitor de vagon – conațional de-al lui Dostoievski mă smulge dintr-un somn mult prea dulce, bălmăjind ceva ce trebuia să însemne “Vamă”. Totuși trezirea pică la țanc pentru că puțin mai târziu trenul este tras pe o linie specială sub niște tei îmbătător de parfumați, și… dezmembrat. Lucrătorii feroviari mișună cu viteză printre vagoane, suntem ridicați în aer de niște macarale pneumatice cu cățel, purcel, bagaje și alte efecte personale iar roțile trenului dispar ca prin minune, alte roți legate prin osii mai lungi luându-le locul împinse harnic de câțiva muncitori firavi.

Exact, ecartamentul feroviar din Republica Moldova este identic cu cel din Rusia și mai lat față de cel standard european, alegerea acestuia fiind una strategică la momentul respectiv: imposibilitatea de a aduce pe cale ferată trupe, tancuri și alte utilaje militare în inima Rusiei au anulat din start orice plan de invadare prin această metodă. Astăzi a devenit însă o curiozitate turistică sau… un motiv de întârziere. La alegere.

Republica Moldova mă întâmpină cu peisaje rurale, săteni ce cosesc sau decolmatează niște canale de irigații, turme de oi aduse la păscut pe imaș și coline înverzite, toate acestea în aroma unui ceai negru rusesc servit de provodnik – însoțitorul de vagon, de la samovarul ce așteaptă cuminte la capătul culoarului.

Oprirea trenului în Chișinău – capăt de linie pentru mine, coincide cu trezirea unor amintiri legate de gustul special al bomboanelor Bucuria și cu o întoarcere în timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published.