TrekLens

Spre deosebire de alte mijloace de transport, călătoriile pe două roți te apropie vrând-nevrând de locurile prin care treci, căci simți în corp fiecare sinuozitate a drumului, parfumul naturii, vântul, căldura și ploaia. Ești acolo, ești prezent cu tot trupul.

Pe Kona o știți prea bine din atâtea și atâtea drumuri și hârtoape, la munte și la mare (…depărtare de casă). Dar, odată cu primăvara a sosit și noul partener de drum. Să vi-l prezint. El este Amur – cel ce a împrumutat haina primăvăratică a stepelor nemărginite și poartă numele îndepărtatului fluviu pe umărul căruia se sprijină harta.

Din dor de depărtări și cu răsăritul oglindindu-se în faruri, plecăm să ne împrietenim cu pustietatea Dobrogei – ținut ars de soare pe timpul verii și bătut de înverșunatul crivăț al iernii. Pământ bătrân și plin de povești. Vânturile dezlănțuite ale Bărăganului se rostogolesc în valuri invizibile peste vechiul drum spre mare. Miroase a pământ reavăn și câțiva copaci trimit un parfum slab de flori. Se simte primăvara în cască. Mai târziu, aromele Dunării.

Nu bănuiești în masivitatea domoală a Dobrogei, că aici în cheile ce poartă numele acestui bătrân ținut a fost cândva fundul mării Thetis. Întinzându-se pe câțiva kilometri, pereții scunzi de calcar sunt de fapt recife de corali fosilizați – foști atoli împietriți într-o vale largă și de un verde crud. Locul anemonelor și al nautililor a fost luat acum de pâlcuri de flori și colonii multicolore de licheni. Evoluție.

Atât de la firul ierbii cât și de pe molcomele înălțimi, se simte senectutea Podișului Casimcei – cel mai vechi pământ românesc. Privind spre trecut, moderna pădure a turbinelor eoliene ascultă cu atenție poveștile uscatului Kara-yel, vântul negru dobrogean aducător de secetă.