TrekLens

Din multitudinea de lacuri din zona Zermatt, răsfirate pe întinderea masivului Monte Rosa, cinci au fost alese pentru un traseu considerat definitoriu pentru locurile acestea – Stellisee, Grindjisee, Grünsee, Moosjisee și Leisee. Fiecare dintre ele are formă, culoare și caracteristici diferite de celelalte.

Primul dintre cele cinci lacuri, Grünsee, se ascunde dincolo de arbori într-un peisaj golaș, unde pini mai degrabă mediteraneeni decât alpini se agață de bolovani întinzându-și rădăcinile în solul nisipos. Stellisee – lacul ce ne-a fost vecin peste noapte, este poate cel mai alpin dintre toate, cu apele ce pare că se vor revărsa în orice moment dincolo de marginile căldării glaciare ce îl adăpostește.

Odată cu primele raze de lumină, căci soarele nu decide să își facă simțită astrala prezență, ne îndreptăm pașii spre Grindjisee. Ascuns într-un pâlc de conifere și păzit de un gigantic bolovan lacul este un imens smarald întunecat, în care dacă norii nu ar fi înghițit Matterhornul, acesta s-ar fi oglindit în suprafața netulburată de vânt.

Suntem la peste 2000m altitudine și dincolo de o zonă împădurită de conifere traversăm puternicul Findelbach cu apele sale alburii izvorâte direct din ghețar, iar poteca ne lasă la Mosjesee – lacul ce are culoarea alburie a râului.

Un scurt urcuș ne aduce înapoi în patria marmotelor ale căror strigături și fluierături au umplut muntele. Câteva se aleargă bezmetice prin iarbă, iar una dintre ele este ieșită din vizuină împreună cu puiul său parcă anume pentru a se uita la trecători. Curiozitatea este de ambele părți, însă când distanța dintre noi scade sub 5 metri, cu o mișcare surprinzător de fulgerătoare pentru rotunjimile sale marmota își trimite puiul înapoi în labirintul subteran ce împânzește probabil întreg muntele.

Ultimul lac este și cel mai antropizat – Leisee, dar chiar și acesta are o priveliște grozavă spre muntele care ieri ne fura toate privirile dar care astăzi întârzie să apară ascuns sub un plafon gros de nori. Coborârea spre Zermatt trece prin pitorescul sat Findeln ce pare desprins direct din desenele animate cu Heidi (chiar dacă Tirolul nu este elvețian, seamănă mai degrabă cu aceasta și mai puțin cu imperiala capitală a Austriei): case vechi din lemn negru dar întreținute perfect, văcuțe maronii cu obligatoriile tălăngi, străduțe în pantă și probabil cele mai simpatice oi întâlnite până acum, cu blana vărgată în alb și negru de parcă ar avea șosețele.

Înainte de a trage cortina pădurii peste peisaj, ultimele priveliști alpine rămân aninate în cetina coniferelor iar poteca devine o plimbare la vale. Norii ce s-au adunat peste munte nu promit nimic bun pentru zilele următoare, însă asta nu înseamnă că nu putem spera la o eroare infinitezimală în calculele meteorologilor, eroare ce ca fluturele din teoria haosului să se propage într-o vreme bună doar pentru noi. La urma urmei, mai este și după sufletul fiecăruia.