TrekLens

Munții se despart lăsând drumul să se strecoare pe firul văii, încolăcindu-se tandru pe versanții abrupți sub privirea uriașului Pico Ruivo. Am plecat sâ înconjurăm insula Madeira pe drumul de coastă, iar prima oprire din itinerarul nostru este Santana – mica localitate în care se păstrează o serie de case tradiționale. Casas de Colmo, căci acesta este numele lor, erau până acum câteva decenii ocupate de familii sărace ce locuiau în condiții spartane sub acoperișul de stuf: camera de jos era ocupată de un pat, un scaun și o chiuvetă, iar podul accesibil printr-o scară exterioară găzduia doar un pat pentru copiii familiei. Viu colorate și semănând cu cele din satul galilor Asterix și Obelix, și acestea au se pare tot origine celtică precum personajele din benzile desenate. Prin oraș sunt risipite cam o sută de astfel de case, unele din ele fiind folosite în scop turistic iar altele fiind încă locuite de proprietarii ce le-au modificat adăugându-le niște anexe.

Șerpuirile șoselei ne duc spre Vest, nenumărate semne ce indică locuri de belvedere ispitindu-ne să ne abatem din drum. Panoramele ce se deschid atât spre centrul insulei dar mai ales spre ocean, au căderi de sute de metri și sate adăpostite prin văile înverzite ale munţilor, suspendate între cerul de azur şi hăurile albastre ce spumegă spărgându-și valurile în stânca nepăsătoare.

Serpentină după serpentină șoseaua se cațără încăpățânată pe versantul abrupt, vrând parcă să atingă cerul. Într-un moment de respiro, în fața ochilor noștri se deschide o priveliște ce ne taie respirație – munții se prăvălesc în mare mai abrupt ca niciodată iar vuietul valurilor se aude de la sute de metri. Culorile par desprinse dintr-un pliant turistic, iar duetul vântului cu valurile ridică în aer o perdea fină de stropi sărați.

Coborâm încet spre marea ce se frământă neobosită și realizăm că planul nostru de a urma linia coastei este pe alocuri imposibil de realizat. Apele au reușit să macine stâncile pe care se rezema șoseaua și din loc în loc au aruncat-o în valuri. Cu părere de rău constatăm că acesta este și cazul unei porțiuni de drum ce trecea prin mijlocul unei cascade. De câțiva ani acest lucru este însă imposibil de realizat așa că suntem nevoiți să ocolim zona printr-un tunel anost. Priveliştea nu este cu totul pierdută căci a fost amenajat un loc de belvedere de unde se poate vedea căderea de apă în toată splendoarea ei, Véu da Noiva prăvălindu-se nebuneşte în mare încheindu-şi astfel călătoria.