TrekLens

Când te prinde luna Noiembrie între Tropicul Racului şi Ecuator, nu trebuie să te temi de frig ci de soare. Bine, uneori şi de ploaie. Depinde de taifun dacă a fost punctual sau nu. Oricum, fiind atât de aproape de Ecuator, nu trebuie să te mire aversele chiar dacă eşti în sezonul secetos. De fapt, este doar mai puţin ploios.

De la drumul principal, virăm dreapta spre Vest îndreptându-ne spre centrul ţării. Calitatea asfaltului este de invidiat – nu ne aşteptam la un drum atât de bun. Tranzităm câteva sate pline de culoare, pe marginea drumului fructele exotice îmbiindu-ne să oprim. Dar, primele picături ne vestesc schimbarea vremii, lucru confirmat şi de barometrul GPS-ului aflat în cădere liberă. Tragem pe noi gecile impermeabile şi curând potopul se dezlănţuie. Toarnă din toate direcţiile şi avem impresia că ne plouă chiar şi din asfalt. Impactul cu picăturile mari şi dese este aproape dureros dar în acelaşi timp ne simţim ca la duş – apa este caldă. Pe mari porţiuni şoseaua nu are canale de scurgere aşa că apa se plimbă ca tot omu’ pe şosea, până ce strop după strop este aruncată de roţi în afara carosabilului. Camioanele ce vin din sens opus reprezintă noi prilejuri de a face baie – noroc că şoseaua a fost proaspăt spălată. De ploaie.

În apropiere de My Son tragem motocicleta pe marginea drumului, oprindu-ne să răsuflăm sub streaşina unei case printre localnicii ce ne fac loc zâmbindu-ne. Nici măcar ei nu circulă pe ploaia asta. Curând însă robinetul cerului se închide iar noi ne prelungim popasul la o cafea. Oricum, aproape am ajuns la destinaţie. Cerem o cafea tare. Efect şi gust zero. Mai luăm una. Acelaşi efect însoţit de acelaşi gust. Nu mai insistăm că nu are sens. Apă colorată şi la popor dată. Dar ştiţi ce este mai rău decât cafeaua vietnameză? Vinul vietnamez – o aleasă colecţie de chimicale ce depăşeşte chiar şi vinul olandez.

Trecuţi prin purgatoriul ploii şi spălaţi de păcatele pe care nici nu le ştiam, ne putem bucura de templele ascunse adânc în jungla vietnameză. Un drum pietruit şi înconjurat de vegetaţie luxuriantă ne conduce spre cele mai impunătoare dintre ele. Privindu-le, ochii îngenuchează de atâta frumuseţe. Templele construite din cărămizi îmbinate fără a folosi mortar, datând din vremurile când pe la noi încă mai migrau goţii, au fost închinate zeului Shiva, firidele zidurilor fiind împodobite cu o serie de sculpturi de zeităţi, preoţi, animale şi scene de luptă sau rugăciune. După căderea gloriosului regat Champa, jungla a început să îşi reintre în drepturi înghiţind templele. În timpul războiului de agresiune purtat de Statele Unite, templele au fost folosite de trupele Viet Cong, acest lucru ducând la bombardarea şi distrugerea aproape în totalitate de către americani.

În căutarea celorlalte temple, nu uităm însă că nu trebuie să ne abatem prea mult de la drumurile bătătorite întrucât mai există mine nedetonate. Pe fundalul templelor roşcate, munţii împăduriţi sunt plini de ceţuri vrând parcă să-şi păstreze secretele, în timp ce sătenii cultivă orezul ca-n vremea regatului Champa.