TrekLens

Jungla urbană abia se deșteaptă când ieșim din căldarea numită La Paz și trecem pe la punctele militare de control. Microbuzul este plin cu echipament de mountain bike, protecții și piese de schimb, semn că bicicletele vor fi greu încercate pe Camino de la Muerte – North Yungas Road. Drumul începe să devină din ce în ce mai sălbatic, șerpuind printre giganţi de peste 5000m. Bruma din iarbă stă mărturie faptului că au fost temperaturi negative pe-aici, și nu mă miră – erau minus 5°C în La Paz de dimineaţă.

4470m altitudine – de aici începe aventura, în locul numit La Cumbre unde laguna Estrellani strălucește în soare. Pe vale însă, se văd nori umezi și într-acolo ne îndreptăm și noi.

Înainte de plecare, obiceiul locului cere să ciocnim o rudă de vodcă și să vărsăm câteva picături pentru Pachamama pentru a beneficia de protecția ei și câteva picături pe roata bicicletelor pentru aderență perfectă. Sticla trece din mână în mână și de la gură la gură pentru a onora ritualul. Gustavo, mecanicul și ghidul grupului multinațional adunat de pe vreo trei continente dă semnalul de pornire și aventura începe.

Drumul nou ce coboară spre Coroico, este alternativa unui vechi drum construit de unul din narco-președinţii Boliviei (așa cum i-a botezat lumea ce-și spune civilizată), pentru a înlesni transportul de stupefiante spre pădurea tropicală amazoniană.

Traversând lanțul montan Cordillera Oriental, ambele însoțesc apele Orkojahuirei coborând continuu pentu a însuma la final o diferență de nivel de peste 3650m – una dintre cele mai lungi coborâri din lume. Asfaltul este cu mici excepții impecabil – să tot prindem viteză. Asta au făcut și cei ce au ieșit în decor de-a lungul timpului, crucile lor împodobind valea adâncă. Pe tot sectorul Drumului Morții, între două sute și trei sute de oameni își pierd viața anual în accidente.

Pe la începutul anilor 1930, America de Sud era zguduită de Războiul Setei – așa cum a fost denumită lupta pentru controlul zonei Chaco Boreal ce se credea a fi bogată în petrol. Două dintre cele mai sărace țări ale continentului, Bolivia și Paraguay, intrau într-un război devastator în ciuda pierderilor teritoriale suferite în războaiele din secolul anterior. Avea să rămână cel mai sângeros conflict de pe acest continent, pe toată durata secolului XX.

Construit de paraguayenii luați prizonieri în urma războiului, drumul a fost tăiat direct în munte. Pe una dintre laturi se află stânca umedă iar în cealaltă parte o cădere liberă de 600 de metri ce te coboară direct în umezeala pădurii tropicale. Mare parte a drumului nu este mai lată de trei metri și jumătate, iar vânturile calde și umede ale Amazonului aduc ploi grele și ceață ce-și fac deseori veacul pe-aici.

La începutul vechiului Camino a los Yungas, începe și ploaia – distracția o să fie maximă, cu aderență minimă pe pământul bătătorit și ocazional cu pietriș tocmai bun să derapăm în hăul ce se deschide în stânga. Este un vechi obicei pe drumul acesta, să se circule pe partea stângă a lui spre deosebire de restul Boliviei. Șoferii aflați pe partea stângă au o mai bună vizibilitate asupra marginii, și cum noi suntem pe sensul de coborâre… avem și râpa lângă noi. Valea este plină de nori și rareori se risipesc de apucăm să vedem și ce se ascunde în hăul verde. Apele cascadelor San Juan se scurg pe un perete cu vegetație tropicală iar ploaia încetează tocmai la timp pentru a vedea pe versant patrulaterele culturilor de coca. Chiar și actualul președinte, Evo Morales, are o mică fermă producătoare de frunze de coca. Tindem să acuzăm pe cei ce au legătură cu plantaţiile de coca și să asociem implicit planta cu drogul, însă uităm că frunzele au multe întrebuințări, iar pentru obținerea cocainei este necesar un proces complicat.

Traversarea a două râuri și firele de apă ale unei cascade ce cad în mijlocul drumului sunt o mare plăcere pe care aș repeta-o oricând.