Atras de lumina blândă a unei dimineţi calde, arunc în rucsac o sticlă de apă, un baton energizant şi geaca de ploaie, agăţ de gât geanta foto, încalec pe calul alb şi pornesc spre capătul lumii. Ăăă… pardon, al continentului.
Câteva semafoare se încăpăţânează să mă reţină în Rotterdam făcându-mi mai grea intrarea în ritm, dar asta până se dumiresc că au de-a face cu un încăpăţânat, după care încep să coopereze.
Pista de biciclete, croită pe malul râului şi izolată de şosea de o pădure deasă, mă conduce fix la Maeslantkering – un impunător baraj mobil (una dintre cele mai mari structuri mobile din lume) construit pentru a proteja râul de furtunile din Marea Nordului. La o aruncătură de băţ şi 450 de pedale mai târziu, Marea Nordului îşi încearcă forţele împotriva digului ce se avântă câteva sute de metri în mare. Pescăruşii îşi fac veacul pe stabilopozi, simţindu-se ca la un restaurant unde se consumă fructe de mare – valurile servindu-i constant, până în dreptul ciocului. Cei sătui, privesc cu ochi critic câte un peştişor ce se zbate neajutorat.
Fac prima la dreapta pe plajă, pun cap compas spre Haga şi profitând de refluxul ce a întărit nisipul, pedalez la marginea mării prin spuma valurilor ce se sparg de ţărm. Marea în stânga, nisip sub roţi, două pedale putere şi deasupra nemărginirea cerului albastru – ce ţi-ai putea dori mai mult?
Furat de privelişte şi de cântecul valurilor, constat că am zăbovit cam mult pe plajă şi am omis să mă uit pe prognoza fluxului. Acum, trag ponoasele: de câteva ori deja, marea mi-a tăiat calea prin mici “pârâiaşe” marine. Late la început de vreo doi sau trei metri şi adânci de vreo 20 de centimetri, traversarea acestora nu constituie o problemă întrucât nisipul nu s-a îmbibat cu apă. Încă. Un sfert de oră mai târziu însă… pârâiaşele s-au lăţit simţitor şi ajungând pe malul unuia am surpriza ca roata din faţă să mi se afunde în nisip. Hmmm nu-i a bună, noroc că nu am intrat cu toată viteza că m-aş fi ales cu o baie nedorită. Întorc şi caut un vad prin care aş putea să trec călare, dar situaţia nu pare prea roz. Norocul vine sub forma unui golden retriever ajuns în aceeaşi situaţie ca mine. Adulmecă apa în câteva zone, alege locul şi trece fluturându-şi mulţumit coada. Îl urmez încrezător, nisipul pare solid, prind puţină viteză încurajat de apropierea malului, şi… nuuu roata din faţă se afundă în nisipul îmbibat de apă! Trag puternic de ghidon, nisipul opune rezistenţă, amortizoarele îşi fac datoria şi… hai că am reuşit să nu fac baie.
Scanez plaja mai atent pentru a ocoli capcanele fluxului şi reuşesc să ajung la destinaţie – Haga. O cotesc prin sate cochete străbătute de mici canale navigabile, ochesc unul potrivit şi fac baie bicicletei. Dau nisipul jos şi primesc la schimb două alge. Le dau înapoi. Nu sunt mărimea potrivită.
În drum spre casă sunt prins din urmă de toamna ce a pictat frunzele pomilor în culori calde şi a aşternut un covor de frunze pe pista de biciclete. Îl spulber pedalând lin spre Sud.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Mi-e așa de dragă Olanda, iar tu o surprinzi atât de frumos…
Mulțumesc!