Încă adormit, pedalez spre sudul Bucureștiului și abia după ce trec de linia de centură realizez că portofelul meu doarme liniștit pe birou, iar eu nu am la mine nici măcar un singur leu. De mâncare nu duc lipsă căci am în rucsac niște fructe uscate, însă jumătatea de litru de apă nu îmi va ajunge până în Parcul Natural Comana. Noroc că am cu mine filtrul de apă iar la nevoie mă pot baza și pe bunăvoința sătenilor.
Drumul rar circulat, străbate sate în care puține case mai găzduiesc pe lavițe bătrâni încovoiați sub amintiri, iar betoanele și nelipsitele termopane au luat locul caselor tradiționale. Câmpurile însă nu dezamăgesc – lăsați în grija coțofenelor ce îi curăță cu meticulozitate, baloții de paie împrumută culoarea soarelui. Traversând podul peste râul Sabar visez cu ochii deschiși la viața satului de acum un secol, cu căruțe și cai, cirezi de vite și turme de oi.
La doi pași de Casa Comana, natura îmbrățișează marginea satului iar păsările acvatice își văd nestingherit de treabă. De la Fântâna cu Nuc, fac un mic ocol prin Rezervația Stejarilor Seculari pentru ca mai apoi să fiu furat de o potecă al cărui capăt nu îl cunosc.
Căldura soarelui a încremenit stuful iar păsările s-au făcut nevăzute, însă aici în pădure soarele reușește doar să împungă drumul forestier cu razele sale. Ies tocmai în satul Mihai Bravu.
Umbrele se alungesc, iar soarele, apropiindu-se de linia orizontului își afundă din ce în ce mai adânc razele în apa ce oglindește culoarea cerului. A venit vremea să pornesc spre casă. Bilanțul zilei? Deltă, pădure, un apus de poveste, plus… 111km pedalați.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
