TrekLens

Ce fantezie i-a îndemnat oare pe locuitorii stepelor asiatice să îmblânzească acum mai bine de 5500 de ani caii acelor vremuri? Folosiți pentru agricultură, transport sau războaie, au adus o superioritate în relațiile interumane – la urma urmei, conchistadorii erau priviți ca niște zei de indigenii Americilor atunci când au fost văzuți pentru prima oară în șeile cailor. Legendele lor povesteau de zeități călare însă calul le era un animal cu totul necunoscut – la urma urmei în Americi caii dispăruseră odată cu ultima glaciațiune, acum 10000 de ani.

Blânzi și cu priviri inteligente, cei mai bine de 60 de cai din herghelia de la poalele munților așteaptă răbdători să le fie repartizat câte un călăreț. Lipițani, arabi sau huțuli, variind de la alb la negru și cu diverse înălțimi la greabăn, cu toții știu drumul spre înălțimi, mulți dintre ei conducându-și călărețul neștiutor în ale echitației.

Partenerul meu de drum este Akil, un armăsar arab cu personalitate, ce fornăie a nerăbdare să lăsăm în urmă asfaltul și să trecem de la mersul la pas într-un trap săltat pe forestierul ce se afundă în pădurea desfrunzită. Ne răsfirăm prin pădure după posibilitățile și știința fiecăruia, iar Akil asudă din greu pe pantele abrupte, răsplata-i fiind un măr pregătit de acasă. Mai că îl văd dând din coadă de fericire ca un cățel, însă probabil se apăra de muște.

La stâna din Poiana Fetei copacii ce au început să se desfrunzească umplu peisajul într-o feerie de culori calde. În depărtări se zăresc culmile întârziate în toamnă ale înălțimilor Iezer-Păpușii. Priponim caii de copaci ca într-un film western, pentru a fi întâmpinați ca într-unul românesc cu bulz ciobănesc făcut la jar. Nu că ar fi vreun motiv să ne plângem – doar pentru bulzul ăsta și aș face drumul pe jos până aici.

Întoarcerea este pe prelunga culme ce coboară înapoi în sat, prin niște ravine lăsate în urmă de ploi, cu muri suficient de înalți pentru a culege fructele dulci direct din șaua calului. Priveliștile se deschid spre culmile colorate de toamnă însă dinspre înălțimile Iezerului se zărește venind vijelios ploaia, iar perdelele de apă se văd apropiindu-se și înghițind în calea lor pășunile aurii pe care cu puțin timp în urmă dădeam nutreț la cai.