BAZARUL DE AMĂNUNTE STRĂVECHI

Timpul pulsează pe alt ritm în Africa și problemele se rezolvă de la sine, adesea atunci când crezi că nu mai există nici o soluție. Uitasem acest lucru și la câteva ore după miezul nopții, când am atins solul egiptean, nu mă puteam gândi decât la autocarul ce urma să mă ducă în Cairo, dar pe care acum grație întârzierii avionului, aveam să îl pierd.

Taxiul face economie aprinzându-și farurile doar la întâlnirea cu alte mașini ce procedează identic. În urma întâlnirilor, rezultă o orbire reciprocă la peste 100km/h. În stația autocarului nimic nu pare să meargă în favoarea mea. Locurile sunt vândute până a doua zi după-amiază și degeaba insist pentru un loc. Nu se poate – nici măcar pe jos.

Prin parcarea întunecoasă, câțiva oameni se îndreaptă spre un autocar. Îi urmez din inerție și încerc să negociez cu șoferul, dar în zadar. Apelez la un localnic ce urmărea plictisit discuția și după intervenția sa la șofer, lucrurile încep să se schimbe. Contra unei minuscule atenții, șoferul îmi face rost de un loc. Cum, numai el știe, dar răsăritul avea să mă prindă comod, într-un scaun moale ce se îndrepta spre Cairo.

Soarele s-a înălțat printre două camioane și luminează Marea Roşie spulberându-mi somnul. Ali, vecinul meu de scaun se foiește sătul de goana noastră dintre deșertul stâncos și apele mării.

– Ai venit cu afaceri în Egipt?
– Nu Ali, o iau din Cairo spre Sud să îți văd țara.

Între două curmale uscate, mă pune la curent cu situația turismului. S-au închis multe resorturi prin Hurghada și Sharm el-Sheikh pe fondul unor probleme politice dintre Egipt și Rusia. Diplomat, evită amănuntele politice.

– Lumea este speriată de Revoluția Egipteană, dar asta s-a terminat de multă vreme și lucrurile au revenit la normal. La știri însă… se relatează altceva.


Câmpuri nesfârșite de eoliene împânzesc peisajul punctat de grămezi de gunoi. La periferiile capitalei, autostrada cedează locul străzilor mărginite de palmieri. Periferiile – o colecție de blocuri decrepite și case trecute parcă prin bombardament.

Deși dimineață, cele aproape 40°C au transformat orașul într-un cuptor în care regulile de circulație sunt ignorate complet, chiar și sub nasul polițiștilor. Experiența căpătată în Asia de Sud-Est în materie de trecut strada, este acum de un nesperat ajutor. Procedeul este oarecum similar. Ochești un spațiu printre mașinile și motocicletele ce gonesc haotic și te avânți cu simț de răspundere căci nu chiar toți au chef să te ocolească. Pe scurt: atenție și determinare. Culoarea semaforului este opțională, la fel și locul prin care traversezi strada.



Cu mult înainte să ajung în zona bazarului Khan al‐Khalili, o sumedenie de comercianți au împânzit trotuarele și străzile. Se vinde și se cumpără de la papuci și elastice de păr la televizoare și frigidere. Ai de unde alege.




Ridicată de dinastia Fatimizilor, prin secolul al X-lea d.Hr., zona islamică a orașului Cairo s-a schimbat puțin în ultimele veacuri. Este adevărat că majoritatea zidurilor ce împrejmuiau cândva orașul au dispărut de mult, dar în schimb au supraviețuit de la fântâni de marmură la splendide moschei imense ce egalează marile catedrale ale Europei, atât ca mărime cât și ca frumusețe. Pe aleile înguste din bazarul Khan al-Khalili, negustorii trudesc încă din veacul al XIV-lea, iar negocierea este o artă apreciată de toți și efectuată exclusiv cu zâmbetul pe buze.









La moscheea Al-Azhar este ora de rugăciune, iar dincolo de splendida curte vegheată de minarete sculptate într-o sumedenie de detalii, imamul a început deja să propovăduiască. Credincioșii stau pe jos și ascultă, făcându-mi loc zâmbind. Pentru o ureche ce nu pricepe limba arabă, cele spuse de imam sună foarte aspru. Dacă facem însă o paralelă cu tonul preoților ce țin slujbele la noi, observăm asemănări uimitoare.








Las pașii să mă piardă pe străduțe și dau de noi moschee împodobite cu infinită grijă pentru detalii. Un miros delicios mă atrage spre niște gogoșele prăjite pe o plită încinsă ce nu ar trece nici un test al Sanepidului. Vânzătorul nu știe să îmi traducă ce sunt, dar ne înțelegem cu ajutorul vecinilor – sunt iuți și au carne. Iau și la pachet.






Mahdi, muezinul de la moscheea Aqsunqur – “moscheea albastră” cum o numește el (numele fiindu-i împrumutat de la plăcile albastre de faianță pictată cu motive florale, ce împodobesc lăcașul de cult), ar vrea să îmi mai arate ceva în apropiere. În spatele unor uși grele, descuiate cu niște chei cum numai prin filme se mai găsesc, descopăr minunatul complex Khayer Bek. Mormântul în care este îngropat emirul și soția acestuia este de o frumusețe aparte, prin micile vitralii din cupolă, lumina strecurându-se în incredibile nuanțe de roz.







Intrarea în citadela lui Saladin, se lasă greu găsită și renunț la ea în favoarea Muzeului Egiptean din binecunoscuta Piață Tahrir. În bătrâna clădire peste care au trecut două războaie mondiale, se află o colecție uriașă de artefacte ale istoriei Egiptului, de la minuscule statuete ce însoțeau faraonii pe ultimul drum, la care de luptă și măști funerare peste care tronează uimitoarea mască a lui Tut Ankh Amon.








Mumiile colorate nu lipsesc nici ele și nici sarcofagele imense de piatră, sculptate în miriade de simboluri și detalii. Pentru judecata lui Osiris, inima era singurul organ lăsat în corpul îmbălsămat, căci în Duat – ținutul morților din mitologia egipteană, inima faraonului mort era pusă în balanță cu pana zeiței Ma’at – simbolul adevărului. În urma acestei măsurători, sufletul se ducea fie în Aaru pentru a-și trăi veșnicia, fie era devorat de Ammit și condamnat să-și petreacă eternitatea în Duat.








Deși spațiul este imens, numărul exponatelor este mult prea mare și par puțin înghesuite. Explicațiile deseori lipsesc și vizita îmi este astfel scurtată. Este păcat.




Pe promenada ce mărginește Nilul, o sumedenie de ficuşi își întind rădăcinile aeriene spre pământ. În cartierul coptic ajung odată cu apusul. Sub privirile adulților ieșiți la socializare sau la un joc de table, copiii se joacă printre casele sărăcăcioase, iar câțiva maidanezi se agită plictisiți în jurul unei turme de capre.







Leave a Reply

Your email address will not be published.