TrekLens

Spre periferii se ridică blocurile de locuinţe, păduri de monștri grei de beton dar care reflectă o ciudată modernitate. Aici se ascunde oare populația capitalei?

Autostrăzile se strecoară printre câmpuri înverzite și păduri, dar arată ca fiind proaspăt scoase din țiplă. Mașini nu prea multe, iar trenul merge aproape fără oprire spre Brest, la doi pași de graniţa cu Polonia.

Primul lucru ce se ivește din întreg complexul memorial este forma stelei sovietice tăiată într-un imens bloc de ciment și formând astfel intrarea principală în cetate. Pentru sovietici mărimea conta, dar au reușit aici să facă ceva care să inspire cu adevărat.

Odată cu trecerea pe sub poartă steaua dispare treptat spărgându-se în forme abstracte ce formează tavanul și reaparând odată cu ieșirea dinspre cetate. O iluzie optică alimentată cu muzică militară sovietică, știri din epocă despre iminența războiului și înregistrări de mortiere și mitraliere.

Construcţia fortăreţei Brest a început în timpul Rusiei ţariste, la 1830, când conducătorii acesteia au început să se teamă de atacuri ce puteau veni dinspre Vest. Citadela din inima complexului a fost înălţată pe o insulă aflată la confluența râurilor Bug și Mukhavets, păzită de un set de trei fortificații apărate de artilerie și cazemate. Până la începerea Primului Război Mondial, au fost aduse îmbunătățiri apărării ajungându-se la un număr de 14 forturi cu barăcile aferente și baterii de artilerie. Toate acestea au fost însă în zadar când în 1915 trupele austro-germane au avansat și au cucerit fără luptă un Brest lipsit complet de apărare, soldaţii ruși părăsind locul spre a apăra alte fortificații.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial după traversarea Poloniei de către armatele Germaniei naziste, fortăreaţa Brest cădea sub armele Wehrmacht-ului în data de 17 Septembrie la ceva mai mult de două săptămâni după începerea invaziei. Germanii au plecat însă curând și Armata Roșie a revenit, râul Bug devenind graniţa dintre U.R.S.S. și Polonia ocupată de naziști. Aranjamentul acesta între Hitler și Stalin cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov nu a fost însă respectat prea mult timp de Germania ce a lansat ofensiva Barbarossa, atacând Uniunea Sovietică pe 22 Iunie 1941.

Bombardamentul a început înaintea zorilor iar trupele Armatei Roșii au suferit pierderi masive. Căile de scăpare și orice modalitate de comunicaţie le-au fost tăiate prin distrugerea podurilor de peste râul Mukhavets, făcându-i practic captivi în fortăreaţă. Au urmat zile de bombardament continuu dar în cele din urma Brestul a fost capturat de Wehrmacht. Propaganda sovietică a ridicat în slăvi rezistenţa trupelor ce au căzut la Brest și faptul că nimeni de acolo nu s-ar fi predat. Adevărul este desigur undeva la mijloc: în condițiile date trupele sovietice au rezistat mai mult decât s-ar fi așteptat oricine, misiunea lor fiind mai mult aceea de a încetini trupele naziste decât de a câștiga bătălia, dar în cele din urmă mulți s-au predat pentru a scăpa cu viaţă. Peste două mii de soldaţi sovietici au căzut în bătălie și multe alte mii au fost luaţi prizonieri. Câţiva ani mai târziu, după bătălia de la Stalingrad ce a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Brestul a fost într-un final eliberat de trupele naziste. Armata Roșie învinsese și harta lumii primea alte contururi.

Monumentele ridicate de sovietici au fost întotdeauna gigantice și nici aici nu lipsește această calitate. În prim plan este ‘Setea’ – un soldat ce târându-se își întinde casca spre a lua apă din râu. În planul doi este imensul obelisc de 100m înălțime – ‘Baioneta’ puștii Armatei Roșii, înălţându-se dintre plăcile de marmură inscripţionate cu numele a sute de soldaţi și vegheate de flacăra eternă.

Peste toate însă veghează ‘Curajul’ – imensul cap al unui soldat ce trage după el stindardul sovietic.

În spatele imensului soldat stă ascunsă biserica Sf. Nicolae ce prin comparaţie pare mică. Interiorul ar fi spaţios însă, dacă un candelabru mult prea mare nu ar ocupa cam tot spațiul.

Poarta Kholmsk este poate cea mai cunoscută imagine a cetăţii Brest și cu toate urmele de gloanțe și bombardamente se vede că a trecut prin multe. Restul zidurilor sunt greu încercate și ele, multe fiind ruinate.

Vis-a-vis de poarta Terespol, un alt grup statuar celebrează serviciul grăniceresc, printr-un realism aproape incredibil: “În memoria eroilor grăniceri, a femeilor și copiilor ce au pășit în neființă cu mult curaj”.

Bateria de forturi ce cândva înconjura Brestul este acum lăsată pradă nepăsării și înghițită de natură. Prin spărturile deschise în zid, câteva tuneluri mai dificil de accesat duc însă spre colţurile ascunse ale fortificaţiei. Un adevărat labirint subteran.

Mulţi susțin că tot complexul este de o monstruozitate rară, însă nu se poate nega faptul că mesajul este transmis. Poate brutal, dar cu siguranţă este transmis.