VÂNĂTOAREA DE GÂNDURI

După un drum mult prea lung, în probabil singurul autobuz de pe insulă al cărui aer condiționat s-a hotărât să plece în vacanță, ajung din nou în locul în care în prima seară am pierdut apusul. Malul de stâncă se prăbușește abrupt în apele agitate ale mării ce-şi sparge valurile înalte de stâncile încinse de soare, risipindu-şi stropii în aerul înserării. Bărcile nu ies astăzi în larg, am Grota Albastră doar pentru mine.

Câteva sute de metri mai spre apus, trei pescari bătrâni privesc gânditori spre apele înspumate, visând poate la tinerețile în care navigau pe mare în căutare de insule vrăjite precum Ulysses. Îi las cu gândurile lor căci sirenele apusului vrăjit mă cheamă cu glas dulce.

Leave a Reply

Your email address will not be published.