Proximitatea fluviului schimbă peisajul puțin anost al Câmpiei Române, dealuri vălurite luând locul câmpurilor plate. Din culturile de rapiță se ridică precum un zid aerul parfumat al primăverii coapte de soare, cu promisiuni de vreme bună și ceruri senine.
Odată intrați pe malul Dunării, apele late ale fluviului ce își poartă vechiul nume roman prin zece țări colecționând speranțe și amintiri, ne atrag privirile. Stâncăriile malului sârbesc, cu șoseaua agățată mai aproape sau mai departe de valuri, fac kilometri să dispară ca prin minune.
În amontele fluviului apele se strâng în cleștii Cazanelor Dunării, clocotind furioase în îmbrățișarea malurilor. Vis-a-vis de străvechea Tabula Traiana, în adâncurile golfului Mraconia, unei stânci i s-a dat chipul regelui dac Decebal.
În adâncurile Cazanelor, o potecă părăsește malul Dunării urcând abrupt un șleau adâncit printr-o pădure plină de liane și liliac. Pământul este scormonit de urmele mistreților, iar iarba grasă culcată la pământ stă mărturie a trecerii vreunei turme. Capătul potecii sunt stâncile suspendate deasupra Dunării, punct minunat de belvedere asupra malului sârbesc, printre pădurile de liliac agățate deasupra abruptului.
Multă pădure și prea puține puncte de belvedere, scormonituri de mistreț și o potecă ce începe să coboare pe un făgaș plin de frunze, până ce se reunește cu asfaltul ce mărginește fluviul.
Loc de cort cu priveliște, o iarbă grasă și o omletă gătită undeva între șuierul primusului și susurul pârâului – ce poți cere mai mult de la o zi de primăvară?!
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
