Mi-a fost dor de mirosul ăsta cald, greu, tropical. Știam din poveștile altora cum este Bangkokul, dar recunosc că tot m-au luat prin surprindere blocurile turn de o modernitate desăvârșită. Din aeroportul ultra-modern și până spre centru, trenul suspendat lasă să se întrezărească prea puţine crâmpeie din acea Asie de Sud-Est pe care o știam eu.
La nivelul străzii tuk-tukuri și SUV-uri deopotrivă săgetează drumurile traversate de pietonii ce par sinucigași în avântul lor spre celălalt trotuar. Din vâltoarea traficului îi vezi apărând nevătămaţi pe cealaltă parte a drumului și te întrebi cum de este posibil. Sunt reperat de cei ce își oferă serviciile sau vor doar să vândă cine știe ce nimicuri, iar când un șobolan traversează o alee aproape urcându-se pe bocancul meu, redescopăr acea Asie de Sud-Est cunoscută de mine, doar cu o spoială civilizatoare trasă deasupra.
Khao San Road, așa turistică cum este ea, este într-un fel chintesența Asiei de Sud-Est – dezordonată și plină de viață, turistică dar cu un iz de început de aventură. Locul de unde încep și unde se termină experiențele prin acest colț de lume – centrul backpacking-ului din Thailanda.
Indiferent de ora din zi sau din noapte, Bangkokul nu doarme. Cel mult, pentru câteva ore își încetinește puțin ritmul nebun în care-i pulsează viața. La 4:30 dimineața se încing grătarele ce vor arde pentru tot restul zilei și al unei mari părți din noapte. Mâncare sub toate formele și pe toate gusturile. Este irelevant ce este de fapt în farfurie, căci aromele trec de bariera lingvistică.
Departe de vârtejul din centru, periferiile sunt oaze de liniște ce s-ar putea încadra foarte bine în orice peisaj rural. Acesta însă este un labirint de canale pe care până și o hartă amănunțită devine inutilă.
Pontoanele mărginesc canalele pe care bărci încărcate cu fructe și legume săgetează spre locurile preferate pentru vânzarea mărfurilor. Este doar una din multele piețe plutitoare dimprejurul capitalei thailandeze. Preparate care mai de care mai ciudate, fructe multicolore și ierburi aromate ce curând vor fi încorporate în mâncărurile acelea ‘dubioase’ și omniprezente în peisajul citadin.
Inima spirituală a regatului bate în interiorul templului ce adăpostește cel mai de preț artefact religios – Buddha de Smarald. Ca majoritatea religiilor care se respectă, și budismul are standardele sale duble: se predică cumpătarea în timp ce templele gem de ornamente și cupole aurite, sub privirile serene ale vreunui Buddha ce a atins iluminarea. Un contrast puternic față de străduțele liniștite unde oamenii aduc zilnic ofrandă spiritelor – mâncare și tămâie, în mici temple așezate pe piedestale.
Învecinat cu Palatul Regal, Wat Pho a fost ridicat cu mult înainte ca orașul să devină capitală, fiind cel mai vechi complex de temple din Bangkok. Pe lângă imensa statuie aurită a unui Buddha împietrit în poziția în care a atins nirvana, multitudinea de statui neobișnuite, obiecte religioase, grădini cu pietre și clopotnițe pictate, contrastează puternic cu mult mai protocolarul Palat Regal.
Templul Zorilor este silueta de neconfundat de pe cerul aglomeratei metropole și, cu arhitectura sa mai degrabă khmeră, reprezintă căminul mitologic al zeilor – Mount Meru. Combinația tridentului reprezentat de turla centrală cu cele patru turle mai mici, reprezintă Universul și cele patru mări ale lumii fizice din viziunea budistă. Câteva seturi de scări de piatră încadrate de figurine chinezești fioroase, duc către terasele împodobite cu cioburi de porțelan chinezesc și punctate de mici turle. La rândul lor, giganții și maimuțele, precum și alte creaturi mitologice – decoruri tradiționale siameze, păzesc treptele ce duc spre cea de-a doua terasă unde patru statui ilustrează momentele importante din viața lui Buddha: nașterea, iluminarea, prima predică și moartea sa.
Șoferul de moto-taxi probabil mi-a citit gândurile, căci nu am reușit să-mi duc gestul ridicării mâinii la bun sfârșit și deja oprise lângă mine. Este tărâmul unde totul se negociază – chiar și o simplă călătorie ca pasager pe un scuter. Sau, poate mai ales asta – când toată lumea este mulțumită și crede că a câștigat, altfel se învârt roțile lumii.
Săgetăm în trafic, ocolim din scurt mașini și accelerăm nebunește cu acul ducându-se în zona roșie a cadranului. Scuterul însă probabil că este obișnuit. Și totuși în toată nebunia asta am timp să remarc că aici în Bangkok ceva lipsește. Vuietul claxoanelor mai exact. Mă pregătisem instinctiv pentru sute și mii de claxoane, iar lipsa lor vine aproape ca un șoc.
A venit însă vremea să las Siamul în urmă căci altceva m-a atras de fapt în colțul ăsta de lume: Birmania. Autobuzul are puntea din lemn și se merge cu toate geamurile deschise. Zâmbesc, în țara zâmbetelor.
One thought on “BANGKOK – SAME SAME, BUT DIFFERENT”
Mi-ai bucurat și umplut de nostalgie sufletul cu frumusețea uimitoare a pozelor tale, m-ai făcut să-mi fie dor de Thailanda, un tărâm cu o frumusețe și oameni aparte!
Te admir mult pentru călătoriile și imaginile ce sunt ca documente grăitoare!
Pașii vieții să te poarte prin toate colțurile lumii!
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Mi-ai bucurat și umplut de nostalgie sufletul cu frumusețea uimitoare a pozelor tale, m-ai făcut să-mi fie dor de Thailanda, un tărâm cu o frumusețe și oameni aparte!
Te admir mult pentru călătoriile și imaginile ce sunt ca documente grăitoare!
Pașii vieții să te poarte prin toate colțurile lumii!