TrekLens

Cunoscut ca Heliopolis – Orașul Soare al lumii antice, ruinele romane de la Baalbek sunt probabil cele mai bine păstrate din întregul Orient Mijlociu. Construite la o scară impresionantă, au fost parţial distruse de Hoarda de Aur mongolă ca mai apoi să fie reconstruite de conducătorii mameluci ai Egiptului.

Senzaţia de lume pierdută este prezentă prin combinaţia de izolare a lor la aproximativ 10km de graniţa Siriei aflată în război, și de lipsa de turiști datorată avertizărilor emise de guvernele ţărilor ce susţin războiul sirian. Ah, tot aici este și sediul principal al grupării (considerate teroriste) Hezbollah.

Templul lui Jupiter Heliopolitanus a fost construit peste un mult mai vechi templu fenician dedicat zeităţii Ba’al, iar scara la care a fost ridicat este monumentală fiind unul dintre cele mai întinse temple ale Imperiului Roman.

Construcţia sa a început în primul secol înaintea erei noastre și mare parte din el se află acum în ruină. Un șir lung de trepte urcă spre intrarea ce ascunde o curte hexagonală înconjurată de coloane înalte.

Imensa curte centrală este flancată de două altare împodobite prin coloane de granit roz și cenușiu. Un alt șir de trepte enorme duc la ruinele fostului templu ce adăpostea cândva statuia lui Jupiter, flancată de un șir de coloane de aproape 23m înălțime și cu un diametru de peste 2m, dimensiuni ce le-au făcut să fie cele mai mari din toată antichitatea.

Templul lui Bachus este imaginea cea mai cunoscuta a întregului Baalbek și deseori considerat a fi cel mai frumos decorat templu al lumii Romane. Faptul că stă în picioare aproape neatins de istorie, este o minune în sine.

Tavanul exterior al templului este împodobit cu scene din viaţa zeilor: un Marte învingător, o Diana ce-și încordează arcul, Tyche cu al său corn al abundenţei, Vulcan cu nelipsitul ciocan precum și Bacchus și Ceres ţinând un snop de cereale. Construcţia sa a început în timpul domniei lui Nero – nebunul ce i-a dat foc Romei.

Un mic muzeu deschis într-unul din turnurile medievale, descrie în amănunt practicile mortuare din lumea romană, evidențiate prin sarcofage bogat împodobite.

Vis-a-vis de intrare este minunatul Templu al lui Venus, ce la începuturile creștinismului a fost convertit într-o biserică dedicată Sfintei Barbara. Un fel de reciclare a credințelor. Sfânta ajunsese sfântă pentru că tatăl ei încercase să o omoare pentru convertirea la creștinism. Crima tatălui se spune că ar fi fost întreruptă de un trăznet divin. Este interesant cum cei ce aveau de pătimit în urma acceptării acestei religii deveneau automat sfinţi iar credincioșii le pupă azi moaștele fără a-și pune măcar o întrebare. De cei sanctificați în urma crimelor înfăptuite în numele religiei nici nu mai zic. Degeaba cele zece porunci ale Vechiului Testament – ca să-l parafrazez pe Orwell, ‘suntem cu toții egali, doar că unii sunt mai egali ca restul’.

Orașul omonim este de fapt o mică localitate de graniță, definitorie pentru Orientul Apropiat, cu traficul haotic dar în care nu se zărește încrâncenarea de pe la noi. Casele sunt bine întreținute când reușești să le zărești pe după tonele de cabluri ce intersectează și întretaie totul, legând clădirile într-un ghem uriaș al destinelor.