TrekLens

Așteptam de multă vreme o ocazie să revin la Londra, iar invitația unor prieteni nu a făcut decât să declanșeze frenezia unei noi plecări. Fiind oarecum prin zonă (ne despărțea doar gârla ce umple Canalul Mânecii), transportul rutier ni s-a părut a fi cea mai bună alegere. Prin urmare, autocar să fie: șoseaua liberă, noaptea liniștită, muzică în surdină tocmai bună de dormit, scaun moale și comfortabil… somn.

Dar STOP – graniță, continentul s-a terminat și cu el și spațiul Schengen. Adică ce poate fi mai frumos ca o trezire programată exact când este somnul mai dulce?!

Mijim ochii în timp ce ne îndreptăm spre vamă, iar în jurul nostru zărim doar fețe zâmbitoare și odihnite. Hmmm încă dorm… rectific: fețe șifonate de oameni abia treziți și gata să facă guler pașapoartele pe gâtul funcționarilor. Ne agățăm de câte o ciocolată caldă, să avem de ce ne sprijini cât așteptăm cuminți la coadă. Dincolo de graniță, somnul ne așteaptă unde l-am lăsat – pe scaunele autocarului.

Dar cum toate drumurile au un final, la capătul acestuia ne aștepta Londra și niște biciclete cu ajutorul cărora străbatem un oraș încă adormit și liber de trafic. Big Ben-ul ne întâmpină bătând ora fixă în lumina reflectoarelor, iar plimbarea matinală pe Tower Bridge ne dezvăluie o Tamisa ce își scutură valurile zburlite de vântul dimineții.

Prin parcuri, veverițele fac ochi dulci trecătorilor pentru a primi micul dejun. Este greu să le reziști – au ani de experiență ascunsă în pămătuful cozii. Le dăm și noi obolul în timp ce ne îndreptăm spre locul ce împarte planeta în două: meridianul Greenwich.
Evident că nu suntem singurii veniți să-l viziteze așa că pentru a fenta aglomerația scoatem asul din mânecă, adică GPS-ul din buzunar și rezolvăm rapid problema: uite meridianul. Cum unde? Aici, este ascuns în iarbă – stai chiar pe el!