Primele raze de soare ne găsesc pe drumuri întortocheate, încercând să driblăm autostrada ce, ca toate suratele ei, declamă: “Circulaţi, aici nu-i nimic de văzut!”. Prin urmare, alternativa este o şosea pitorească ce se încolăceşte pe dealurile ce-şi răcoresc picioarele în apa mării. Un indicator anemic ne anunţă intrarea în fostul “imperiu în care soarele nu apune niciodată”. Ne privim miraţi, oprim maşina şi scoatem harta pentru a ne lămuri.
– Ai văzut ce scria pe semnul acela? – Akro… ceva, dar drumul este bun. Merge spre răsărit.
Urmărim drumul desenat pe hartă şi ne lămurim – am intrat în Akrotiri, una dintre cele două baze militare lăsate de britanici pe insulă. Suntem înconjuraţi de o vegetaţie mediteraneană iar ocazional câte o plăcuţă ne anunţă de pe margine că zona prezintă risc de incendiu. În zona urbanizată, casele sunt atent ordonate respectând standardele imperiului şi dormitând vopsite într-un alb strălucitor.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
