TrekLens

Până în 1997 capitala Kazahstanului era la poalele munților în străvechiul Almaty, însă conducătorul cu alură de dictator Nursultan Nazarbaev și-a dorit altceva. În mijlocul stepelor, acolo unde geografia desenează o parte din Siberia, s-a decis mutarea capitalei într-un orășel denumit Akmoly – o fostă fortificație a cazacilor țarului, ce a fost botezat de sovietici drept Tselinograd – ‘pământul nelucrat’.

Nikita Hrușciov a dus mai departe ideea lui Stalin de a coloniza pământurile pustii cu oameni din întregul imperiu sovietic, așa că zonele pline de cernoziom precum Siberia rusească, nordul Kazahstanului și stepele Volgăi au fost populate forțat spre a crește producția agricolă a Uniunii Sovietice. Pe hârtie arăta minunat, însă în realitate a fost un eșec. Redenumit Akmola după 1992, era foarte aproape de a rămâne un orășel fantomă la porțile Siberiei.

Înainte de orice, Astana este o capitală planificată la milimetru, iar asta se vede în bulevarde largi, spații verzi, muzee, moschei și parcuri. Deși dictator, Nazarbaev nu și-a atribuit titlul de Primul Arhitect al Țării așa cum au făcut-o alți lideri cu mâna forte – spre exemplu Ceaușescu. El a chemat cei mai cunoscuți arhitecți internaționali ai timpurilor sale iar creația lor este cu adevărat spectaculoasă.

Cale de câțiva kilometri se întinde artera pietonală secondată pe ambele părți de clădiri moderne, cu turnul Baiterek în centru. Simbol al orașului, se ridică asemenea unui arbore al lumii, o axă ce leagă pământul de cer. Construcția simbolizează un legământ între poporul kazah și viitorul său, și este inspirat de mitul păsării Samruk, care își depunea oul în copacul vieții. În acest turn despre care se spune că ar fi fost conceput de însuși Nazarbaev care l-ar fi desenat la o petrecere pe un șervețel de hârtie, tradițiile și modernitatea Kazahstanului coexistă, vibrând de energia unei națiuni care-și caută identitatea între miturile nomade și visele tehnologice.

De sus din turn, de la peste 90m altitudine, din interiorul sferei aurite se zărește până departe întreg planul orașului. Mai sunt două niveluri deasupra, iar în cel mai de sus este o urmă a palmei primului președinte – Nazarbaev, evident aurită. Întreg poporul consideră că atingerea ei poartă noroc așa că se fac cozi mari pentru a lua norocul din palma fostului lider suprem.

Astana, capitala modernă a Kazahstanului, se ridică asemenea unui miraj de sticlă și oțel în mijlocul stepelor nemărginite. Orașul a fost redenumit recent Nur-Sultan în onoarea liderului său istoric, Nursultan Nazarbaev, spre a reveni apoi la numele său original, oscilând între dorința de a onora trecutul și nevoia de a privi spre viitor. Sub cerul vast, turnurile moderne par aproape supranaturale, contrastând violent cu liniștea eternă a întinsei stepe. Este un oraș conceput ca o declarație de ambiție, o promisiune că și cele mai neîmblânzite ținuturi pot fi învinse.

Moscheea Abu Nasir al-Farabi găzduiește acum ore de școală islamică pentru copii, sub bolta de un albastru identic cu al cerului de dincolo de ziduri, al zenitului nesfârșit ce își împrumută culoarea sa steagului. Pe punctul de a ieși înapoi în soare, sunt abordat de un bărbat cu care schimb câteva cuvinte în rusă și care are senzația că vorbesc fluent limba lui Dostoievski. Conversația noastră devine rapid o încercare de comunicare dificilă, iar după câteva minute, mă invită la mica ceainărie de lângă moschee. Deasupra unor plăcinte cu carne și a unui ceai negru, discuția se scurge totuși cu dificultate – curiozități banale de ambele părți, dar care atrag în conversație un alt kazah care vrea să își exerseze cele câteva cuvinte de engleză pe care le cunoaște. Consumația nici vorbă să o plătesc – am fost invitatul lor doar.

Dincolo de Astana, Kazahstanul însuși este un ținut al extremelor, de la deșerturile aride și lacurile sărate până la lanțurile muntoase din Almaty, unde zăpezile veșnice se agață de crestele de gheață. În imensitatea țării puțin populate, cerul nopții este enorm și parcă mai aproape, presărat cu stele ce veghează clipocind ușor. Aici și-au purtat oamenii viețile timp de milenii, sfidând vânturile reci ale stepelor și căutând libertatea în deschiderile nesfârșite, alături de caii care sunt încă văzuți ca frați de suflet. Și deseori mâncați, conform obiceiului străvechi.

În trecut, Kazahstanul era un loc de legende războinice și eroi epici – acolo unde Genghis Khan și Timur Lenk au lăsat urme în pământul sălbatic. Nomazii de aici aveau coduri de onoare și tradiții care se întindeau dincolo de hotarele invizibile ale stepelor.

Pentru a onora trecutul, în Astana s-a ridicat Khan Shatyr – cel mai mare cort din lume, a cărui înălțime de 90m și o amprentă la sol de 140km pătrați îl face cu adevărat impunător. Materialul folosit este o pânză specială, transparentă și cu proprietăți termorezistente extraordinare, căci fie vară fie iarnă (iar temperaturile scad frecvent aici iarna sub -30°C), temperatura la interior poate fi menținută cu ușurință între +15°C și +30°C. Interiorul nu este doar un Mall oarecare ci și centru de distracții, cu Aqua Park la ultimul etaj, trenuleț tematic și un fel de Dino Park.

Astana este doar una dintre fețele Kazahstanului – un loc al contrastelor, un oraș ridicat din stepă asemenea unei legende moderne, un punct de întâlnire între trecut și viitor. Este un oraș care privește spre cer, dar poartă pe umeri povara unui pământ vechi, în care ecourile vremurilor trecute se simt încă în bătaia vântului.