TrekLens

V-ați luat vreodată la întrecere cu apusul? Eu da, iar sentimentul de așteptare al momentului în care vezi dacă ai pierdut sau câștigat, este poate mai prețios ca apusul în sine. M-am fugărit cu soarele și pentru momente bune am crezut că voi câștiga. Era acolo încă, aninat pe boltă, însă uitasem de dealurile ce înconjoară Veliko Tărnovo. Ajuns sus în Arbanasi, mă recunosc învins. Dar zâmbesc – mâine o luăm de la capăt.

Primele scrieri ce pomeneau de existența micului sat Arbanasi sunt legate de Suleiman Magnificul, sultanul în al cărui decret se pomenește de acest colț de imperiu. Un secol mai târziu, foștii crescători de animale deveneau vestiți comercianți prețuiți în întregul Imperiu Otoman. Casele au devenit mici fortărețe austere la exterior dar cu atât mai împodobite la interior.

Biserica Nașterii lui Hristos este una dintre cele mai vechi din Arbanasi, datând din secolul al XVI-lea. Creștinismul a știut să despartă în ciuda dragostei și egalității predicate de la altar, femeilor nefiindu-le permis să stea în aceeași încăpere cu bărbații. Erau poate vremuri tulburi, însă dogmele nu s-au schimbat aproape deloc după întunecatul Ev Mediu.

Arhitectura a evoluat însă cu vremurile și la tot pasul se întâlnesc atât de plăcutele case de proveniență otomană, cu balcoane de lemn ce parcă levitează deasupra pietrei cubice a ulițelor. Zidurile de piatră s-au păstrat însă, vestigii ale altor vremuri.