TrekLens

Din defileul Oltului un drum o cotește spre Vest fugind parcă din calea aglomerației, așternându-și serpentinele de-a lungul lacului Vidra până departe spre Petroșani, prin pădurile Latoriței și ale Cindrelului. Au o magie aparte drumurile astea dintre munți – foste cărări tăinuite, știute cândva doar de haiduci și păstori.

Dimineți înghețate în văi se transformă în câteva ore de urcuș în lăfăială pe iarba uscată din poieni. Afine întârziate și merișoare tocmai bune de cules îndeamnă cu atât mai mult la pauze și, retras pe un versant ferit de vânt poți asculta timpul privind în ochi universul.

Odată cu altitudinea poteca pastorală se înăsprește arcuindu-se peste creste și vârfuri. Toamna este mai plăcut ca oricând să colinzi munții – sunt pustii și parcă îi simt doar ai mei. Desigur, pe cât de plăcut este să te plimbi printr-o toamnă lungă și uscată, pe atât de neplăcut este să constați că izvoare bine cunoscute sunt secate iar lacurile glaciare retrase spre adâncuri.

De sus din creastă lacurile par pierdute în imensitatea văilor glaciare, dar distanțele sunt doar o iluzie optică. Corturile odată așternute și cu spinările libere de rucsacuri, o plimbare este binevenită spre acele surse de apă pierdute în grohotișul căldărilor în care domnește tăcerea.

Din vale se aude un cerb boncăluind prelung, iar umbra vârfului Parângul Mare ne învăluie în noapte sub un apus înroșit de un incendiu celest.