AMFITEATRUL CU POTECI

Dincolo de strânsoarea munților, Piatra Craiului este învăluită în nori iar sudul Bucegiului se ascunde și el îmbufnat și învolburat de cețuri albe. Clipele când colindam creste sub soarele arzător par rupte din altă viață – cu siguranță nu asta în care s-a mutat la noi sezonul ploios.













Uneori nu este nevoie de munți înalți sau de trasee spectaculoase pentru ca o ieșire pe munte să poată fi considerată un succes. Niște prieteni buni cu care poveștile curg, drumuri forestiere pline de frăguțe și poteci prin păduri tăcute dar cu poienițe împânzite de flori sunt uneori de ajuns.














Dacă forțăm privirea să sară peste prim-planul dominat de construcții ridicate cu mult prost gust, peisajul devine unul bucolic, cu gospodării răsfirate pe dealuri iar în depărtare vârfuri de munți – Bucegiul, Leaota și Piatra Craiului încercuind culmile domoale.














Aici pe pajiștile de unde abrupturile atât de apropiate ale Bucegilor par a putea fi atinse cu mâna, sunt grajdurile de iarnă ale vitelor și oilor, iar ursul umblă în voie așa cum stă mărturie urma imprimată în pământul reavăn din pădure.













Potecile se pierd în iarba înaltă și încă necosită ce se înalță aproape de șolduri – dar cine are nevoie de poteci? De ce să nu-ți croiești propria potecă când cerul pictat în albastru îndeamnă la visare iar miriadele de locuri încă nevăzute la explorare?













Leave a Reply

Your email address will not be published.