AMEDI – ORAȘUL MAGILOR

Despre micul orășel Amedi se spune că ar fi fost locul de plecare pentru biblicii Trei Magi de la Răsărit ce l-au vizitat pe micul Iisus în ieslea sa din Bethlehem. Magia locului stă însă în frumusețea peisajului în care a fost clădit, pe un platou ce se ridică izolat între dealurile Kurdistanului. La câteva zeci de kilometri este granița cu Turcia – un loc pe unde mulți încearcă să treacă ilegal munții.










Străzile în Amedi sunt aproape pustii, cu probabil marea majoritate a populației înghesuindu-se în zona microscopicului bazar. Aici în inima munților sătenii coexistă pașnic în ciuda diferențelor de religie căci musulmanii împart aceleași străzi cu creștinii și evreii. Cel mai cunoscut loc, și singurul ce amintește cu adevărat de istoria multi-milenară a orașului – căci între zidurile sale se înghesuie patru mii de ani de viață, este poarta Bahdinan de sub care un drum străvechi își croiește loc spre poalele platoului.










Orașul este mai interesant văzut din afară decât dinăuntrul său, iar drumul spre Sulav și mai departe spre Duhok șerpuiește printre munți arizi cu smocuri de vegetație. Smocuri de la distanță, căci de aproape sunt copaci răsfirați pe versanți.











Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *