TrekLens

Străzile orașului sunt acoperite de zăpezi. A nins cum nu a mai nins din copilărie, îmbrăcând întreaga depresiune într-o mare de alb. Culorile calde s-au topit în îmbrățișarea înghețată cu care iarna a cuprins Brașovul, reducând totul la bicolorul primar. Alb și negru, într-o încleștare catatonică din care nu se mai înțelege nimic. Sub cerul de cenușă topită, detaliile distincte dispar.

Din spatele unei case un indicator ne arată direcția corectă spre Treptele lui Gabony, iar zăpada acoperă grea întreaga pădure. Poteca a fost deja croită de cei mai vrednici ca noi, însă urcarea pe treptele pline de zăpadă este un exercițiu de echilibru. Crampoanele bocancilor s-au umplut cu zăpadă afânată iar aderența este minimă, colțarii făcându-și apariția din rucsac pentru un plus de aderență.

La fiecare privire aruncată în urmă peste umăr, Brașovul rămâne din ce în ce mai jos. În rarele momente când pădurea se rărește, orizontul se umple cu munții Piatra Mare și cartierele împrăștiate ale Brașovului. Pădurea albită este tăcută – un peisaj alb-negru din care au pierit toate culorile. Abia de sus de la punctul de belvedere ce poartă numele vârfului Tâmpa, un mic balcon oferă o vedere de ansamblu asupra centrului vechi și a întregii depresiuni.

Spre Șaua Tâmpei, ruinele vechii cetăți Brassovia stau împrăștiate sub zăpadă grea. Vârf izolat al munților Postăvaru, Tâmpa a oferit în secolul al XIV-lea cadrul ideal pentru ridicarea unei cetăți imposibil de cucerit. Flancată din două părți de coaste abrupte iar în a treia de o fortificație înaltă, cetatea Brassovia reprezenta cheia stăpânirii orașului de la poale. Sub albul zăpezii, o fântână largă este momentan tot ce mai putem vedea din cetate.

Este de ajuns însă o rază de soare și un petic de cer albastru, pentru ca monocromia orașului să se spargă în cioburi iar din ele să răsară întregul spectru al culorilor ce împodobesc vechile case. Detaliile care până acum se pierdeau în umbre de gri, strălucesc sub albul imaculat de pe acoperișuri.