replytocom=36388 YAZD, ORAȘUL ÎN CARE S-A AGĂȚAT VÂNTUL | TrekLens - Around the World

YAZD, ORAȘUL ÎN CARE S-A AGĂȚAT VÂNTUL

Mic dejun iranian: omletă cu brânză de capră, pepene galben și roșu – cât să te țină până obosești de prea mult mers. Nu că nu aș avea de unde să mă alimentez pe parcurs, doar sunt în patria unor feluri de mâncare ce setează noi standarde în ale gustului.


Faţada complexului Amir Chakhmaq este de o eleganţă desăvârșită și perfect proporţionată, fântânile arteziene din faţa ei răcorind piaţa încinsă. Dedesubt, un mic bazar în care se vând de la covoare la mâncare. Nimic deosebit pentru lumea persană.



Ridicată în secolul al XV-lea pe locul unui fost templu zoroastrian, Masjed-e Jāmeh domină orașul vechi fiind vizibilă de peste tot. Albastrul este omniprezent – de la portalul de intrare și până la minaretele înalte de aproape cincizeci de metri, nuanţele acestuia aproape că se schimbă odată cu scurgerea soarelui pe boltă.

Repetată obsesiv pe bolta interioară, svastica este un simbol ce se regăsește departe în istorie, putând fi găsită pe clădiri persane vechi de aproape 7000 de ani. Nu are nici o legătură cu mult mai modernul simbol nazist ci semnifică infinitatea, viaţa și moartea.

Tăcerea zidurilor este tulburată de Farzin, bătrânelul ce deretică prin moschee. Pe parcursul unui ceai, îmi povestește imensa inscripție de pe brâul ce înconjoară zidurile. Pe scurt, proslăvește numele lui Allah și al profetului Mohammed. Pe lung, este o istorie întreagă.














În capătul curţii, o scară întunecată duce la unul din rezervoarele de apă ale orașului – Zarch Qanat. Explorarea aleilor întortocheate ale bătrânului oraș de pământ mă aduce într-un final în fața unui cuptor de naan, unde mă pun cuminte la coadă în spatele puzderiei de copii ce învelesc pâinea în năframe albe pentru a o duce acasă. Aceeași frământare a aluatului și aceeași coacere pe pereţii incandescenţi ai cuptoarelor, ca-n veacurile trecute.







La fiecare intersecţie a labirintului de alei este câte ceva de văzut – cupola unui rezervor de apă subteran păzit de elegantele badgir, arce de pământ și ganguri răcoroase sau așa zisa ‘bibliotecă a turiștilor’. Cărți are, turiștii îi cam lipsesc. De pe acoperiș, pădurea de badgir se ridică peste casele de lut, cupolele moscheilor fiind singurele pete de culoare peste nuanţele deșertului.















Înainte de sosirea arabilor aducători ai Islamului, religia dominantă în Persia era Zoroastrismul – una din primele religii ce susţineau existenţa unui zeu omniprezent și atotputernic. Ahura Mazda, fiinţa supremă a acestei religii nu are un chip și nici nu este reprezentată prin vreo icoană, dar a cerut adepţilor să se roage în direcţia luminii, aceasta întruchipând partea bună a fiinţei umane. Cum singura sursă de lumină ce putea fi controlată de antici era focul, acesta a fost ales ca loc de închinăciune. Astfel au apărut Templele Focului, cu flăcări menţinute pentru a arde o eternitate.

Deasupra intrării tronează Fravashi – îngerul păzitor ce reprezintă Fravahar, partea spiritului ce ajunge după moarte la Ahura Mazda. De peste cincisprezece secole, focul sacru arde neîntrerupt în Ateshkadeh – templul ce-i este dedicat. Credincioșii nu îl venerează însă ci doar îl asociază cu sacralitatea soarelui, îngrijindu-l ca și pe celelalte trei elemente a căror puritate trebuie păstrată: pământul, apa și aerul.



În apusul cărămiziu, străzile s-au umplut de lume – abia acum începe viaţa oamenilor de la marginea deșertului.






One thought on “YAZD, ORAȘUL ÎN CARE S-A AGĂȚAT VÂNTUL

  1. Vai Marius, nu cred că-ți poți imagina cu câtă bucurie urmăresc călătoria ta în Iran și cum mă determini să umblu prin sacul cu amintiri!
    Cea mai bună lipie ce am mâncat-o vreodată a fost cea din Iran: eram în fața unei brutării private și tot pozând un iranian care venise să-și ia comanda dată, a rupt o bucată mare de lipie și mi-a dat-o afișând pe față așa o expresie de bunătate și dăruire încât nu am putut nici măcar să mimez gestul unui refuz!… Gesturi simple dar de mare semnificație sufletească, care, uite, nu le voi putea uita niciodată!

Leave a Reply to Coculeana Savin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *