VECHIUL PORT AL ODESEI

Plutește un aer tare plăcut peste Odesa. Poate că este lipsa poluării masive din București sau poate doar prezenţa covârșitoare a clădirilor de la începutul secolului XX.

După ce la finalul secolului al XVIII-lea generalul Potemkin – amantul împărătesei Rusiei a cucerit cetatea otomană Hadjibey, visul Ecaterinei cea Mare a Rusiei a început să devină realitate. Un Sankt Petersburg al sudului își dorea ea, probabil pentru a scăpa de veșnica umezeală a fostelor mlaștini din care a fost înălţat Sankt Petersburg.









Generalul Potemkin nu a mai apucat să vadă Odesa înălţându-se, dar visul a continuat să devină realitate. Aristocraţi goniţi de problemele în care li se zbăteau propriile ţări, precum Duc de Richelieu, au devenit figuri importante ale Odesei. Generalul José de Ribas a construit portul și drept răsplată numele lui a fost dat celei mai importante artere a orașului – ‘vul Derybasivska’, plină cu restaurante șic.






Moschei și biserici convieţuiesc deopotrivă în cosmopolita Odesă. La începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a lipsei taxelor și a nevoii de forţă de muncă, orașul a atras emigranți de prin toate colţurile lumii devenind în mai puţin de șase decenii al doilea cel mai mare port al Imperiului Rus.










Comerțul duce la înflorirea unei zone și încep să apară și artiștii, orașul fiind locul unde își făceau veacul prin secolele trecute Taras Șevcenko, Gogol, Pușkin sau Isaac Babel, poate cel mai faimos cronicar al orașului.

Clădirea ce găzduiește Teatrul de Operă și Balet este diamantul din coroana arhitecturală a Odesei. Aceiași arhitecți ce au lucrat la Opera din Viena, nu au precupeţit nimic în a obţine o clădire de geniu ce ar putea să treacă oricând drept palat regal.








Bul Prymorsky este zona pietonală similară cu mai celebra Las Ramblas barceloneză, cu care ar și putea să se compare de la egal la egal. Aici este locul principal de promenadă, căci odată cu după-amiaza se însuflețește de cei ieșiți de la muncă și doritori de plimbare – probabil așa arăta artera catalană înainte de a fi descoperită de plaga denumită turism de masă.







În faţa Prefecturii este statuia marelui Pușkin, iar la doi pași din nenumărate semne poţi afla distanţele către multele porturi ale lumii. Constanţa este și ea prezentă, la fel ca și îndepărtata Lima, iar de pe lungul șir al treptelor Potemkin, hotelul ce poartă numele orașului pare în pericol să fie înghiţit de mare. Aerul sărat este purtat până departe și nu-i cu putință să uiți de prezența ei.





Un părculeţ l-au denumit Ugolok Staroy Odessy – un colţ din vechiul oraș zic ei, însă lucrurile probabil că nu stăteau chiar așa. Eu îmi imaginez altfel vechiul port al Odesei cel plin de imigranţi, marinari și cei ce în alte părţi au fost hăituiţi de autorităţi și au găsit scăpare la marginea imperiului.



Colțuri mai autentice sunt micile curţi interioare aproape complet îmbrăcate în iederă, cu omniprezentul copac la umbra căruia se născocesc jocurile copilăriei, sau Privoz – piața bazar cu arome tropicale, unde se vând de la vechituri adunate de-a lungul vieții la sturioni și fructe exotice. Mai degrabă pe-aici te aștepți să apară marinari obosiți de lungi călătorii pe mare și figuri aspre ascunse în penumbra șepcilor trase pe ochi.

Piața mă duce însă mai degrabă cu gândul la copilărie – calcani și rude de nisetru stau întinși pe paturi de gheaţă sau afumaţi, privind lumea din cuiele în care stau priponiți. Se vând creveţi la kilogram și tot felul de peștișori, păziți de câte o babușka ce abia te așteaptă să te târguiești la preţul ridichiilor sau al roșiilor.












Dacă ar fi fost la Milano, la Roma, Paris sau alt asemenea loc, ar fi purtat un nume măreţ și ar fi fost una dintre pricipalele atracţii. La Odesa se intitulează simplu ‘Pasaj’, însă ‘grandoare’ este cuvântul ce-mi vine imediat în minte de cum pășesc în banalul pasaj. Statuete de nimfe și giganţi, luptători și zei, își dispută onoarea de a mărgini ferestrele unor banale apartamente.





Se spune că după ce Ecaterina cea Mare a murit, fiul ei – Pavel nu i-a mai împărtășit visul de a face din Odesa un port măreţ, mai ales că mare parte din fonduri dispăreau în adâncile buzunare ale administrației orașului încă în lucru. Pentru reluarea finanţării, aceștia din urmă i-ar fi trimis noului împărat un transport de portocale. Încântat de gustul venit de pe mare, acesta ar fi reluat investițiile. Monumentul Portocalei – un fel de monument al șpăgii, așa cum îl mai alintă localnicii.




În port, statuia unei femei cu copil, își iau adio – oare pentru cât timp?!, de la o persoană dragă. Tehnologia a scurtat oarecum distanțele, internetul și telefonia aducând în timp real vorbe și imagini de departe. S-a pierdut însă și ceva din romantismul acelor vremuri. Oare cum o fi să vezi pământul la orizont după zeci de zile petrecute pe mare în afara epocii comunicațiilor, într-un voiaj al depărtărilor?








3 thoughts on “VECHIUL PORT AL ODESEI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *