VARANASI – ESENȚA INDIEI

Cu mici intermitenţe, toată noaptea aerul freamătă de cântece religioase. Varanasi nu doarme.

La ora când soarele este încă pierdut dincolo de orizont, în crepusculul zilei malul Gangelui se însuflețește. Spălarea ritualică din fiecare dimineață implică făcutul nevoilor în râu și scufundarea trupului în apă. Cică ar face bine la sănătate – probabil pe principiul ce nu te omoară te face mai puternic.






Sunny, barcagiul tocmit în seara precedentă ne așteaptă gata de acțiune. Sau, mai bine zis, gata să se lase în seama acțiunii.

– Sunny, mai dă și tu o vâslă ca să înaintăm și noi…
– Păi oricum ne duce râul la vale că în direcția aia curge.
– Then we will pay the Ganga instead of you, îi răspunde John foarte serios.

În silă, ca și când ar face un lucru cu care nu este de acord, lasă telefonul și începe să-și facă datoria.

Nu este primul exemplar de acest fel – fatalismul putea foarte bine să fie religia principală pe-aici. Mulți par prea leneși sau împăcați cu soarta pentru a-și influența câștigurile. Până și cerșetorii ce par sănătoși vin să îți ceară ‘baksheesh’ fără a schița măcar vreo infirmitate. Îmi vine în cap nemuritoarea replică a maestrului Dinică: ‘mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!’.






Defilăm prin fața orașului luminat încet de soare. O altă zi cu obiceiuri imemoriale printre temple străvechi și ghat-uri tocite de atâția pași ce le-au coborât spre apă. Rufele sunt spălate în aceeași apă în care cenușa morților este risipită și dejecțiile umane aruncate. Tot de aici se alimentează și orașul cu apa menajeră. Să faci un duș echivalează în esență cu o scufundare în Gange – poți spera doar că mai sunt și niște filtre pe parcurs. Și la urma-urmei te poți considera norocos căci apa a fost sfințită de zei și este pură în ciuda alarmantelor analize chimice care o cataloghează de zece mii de ori mai bogată în bacterii decât ar fi admis. Detalii din altă lume…







Indienii nu par a înțelege circuitul mizeriei în natură și, curios, îl întreb pe Sunny motivele pentru care își aruncă deșeurile în apele în care se scaldă. Plin de importanță ca și când urma să ne dezvăluie un secret, îmi răspunde:

– Gangele izvorăște de sus din munți și ne aduce apă curată tot timpul. Apa se schimbă.
– Dar te gândești că pe parcursul râului, în amonte mai sunt multe alte orașe ce fac fix același lucru ca voi și mizeria lor ajunge aici unde vă scăldați în ea?
– Gangele este sfințit! îmi răspunde el cu un zâmbet larg.

Iar părerea lui Sunny nu este singulară, dovadă stând programul de ecologizare a râului, pornit de autorități acum mai bine de 30 de ani și lăsat baltă. N-au cu cine.






Zona unde aseară se proslăvea fluviul, este acum un bazar oriental cu vânzători de esențiale nimicuri, fachiri și cobre, gură-cască și cerșetori veniți probabil din toate colțurile Indiei.

– Varanasi este esența Indiei, îmi spune Kabir, și nici un oraș nu reprezintă mai bine subcontinentul, ca Varanasi.

Sadhu – oamenii sfinți, sunt peste tot dar nu toți sunt ceea ce par la prima vedere. Este simplu să îţi dai seama, explică un bătrân dezinteresat: cei ce-ţi vor cere ceva, aceia sunt cei falși. Cei adevăraţi au renunţat la absolut toate posesiunile lumești și prin meditație speră să atingă Nirvana. Unii, tocmai pentru a-și arăta dispreţul pentru trupul ce ţine captiv sufletul, se ung cu cenușă și cu priviri blânde cercetează curioși lumea în continuă schimbare, încercând să o înțeleagă.









India este un loc al extremelor: un loc în care lumea este împăcată cu moartea dar se luptă pentru a trăi, un loc în care toți vor ceva de la tine dar în același timp sunt bucuroși doar să îţi strângă mâna și poate să îţi facă o poză. Este un loc în care renunţarea la sine concurează cu epatarea ce în lumea asta pare extremă – banii îi câștigă greu și abia au ce mânca, în schimb se duc la bărbier și plătesc să le fie făcuţi pantofii cu cremă. Unde poluarea exterioară a mediului contrastează cu puritatea sufletelor iar urinatul în public ai impresia că este sport național și toată lumea se antrenează.

Și totuși, mi s-a agățat țara asta de un colț de suflet și nu prea mă mai pot scutura de ea.







Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *