replytocom=32998 UTOPIE TROPICALĂ | TrekLens - Around the World

UTOPIE TROPICALĂ

Micul dejun se dovedește a fi un fiasco: La vache qui rit – atât am de zis. Prima pagină a cotidianului găsit pe prispă ne confirmă ceea ce poate am uitat în căldura din timpul nopții, și anume că suntem în Africa: o găină decapitată, boabe de piper, fetișuri animale, nuci de cocos și o sticlă cu nume și date. Nimic ciudat ci doar un nou caz de voodoo.

Pentru primele zece minute, autobuzul peticit se târăște mai încet decât mergem noi în mod normal. Africa are ritmul ei, ne reamintim din nou. Perseverenți, suntem din nou la Pointe Jérome – locul de îmbarcare pentru rezervația Ile aux Aigrettes. Nori negri gonesc spre noi dinspre Sud-Est și la cum avansează ne pregătim mental pentru o aversă. Cei doi kilometri până la insulă sunt suficienți pentru ca norii ce în urmă cu câteva minute întunecau orizontul, să se scuture acum deasupra bărcii.



Leticia, ghida creolă, ne face o prezentare a ceea ce a fost cândva Mauritius: o insulă nelocuită, plină de păduri tropicale, arbori de abanos și animale endemice. Asta până să se împiedice de ea un vas cu olandezi: au exploatat aurul negru tăind fără milă pădurile, după care au dat peste pasărea dodo pe care au confundat-o cu o găină uriașă și au gătit-o. Din păcate pentru ei, mirosul și gustul cărnii de dodo i-au împiedict să-și satisfacă foamea. Totuși, au reușit prin exploatarea pădurilor să ducă la extincție vreo zece specii de animale. Inclusiv dodo. Când nu a mai rămas nimic de exploatat, vasele i-au dus înapoi în patrie. Mai târziu au venit francezii, cu mai mult simţ artistic ca olandezii, după care insula a trecut în patrimoniul imensului Imperiu Britanic pentru ca destul de recent în istoria ei să își declare independența. Pe insulă se duc acum mai multe proiecte de recreere a habitatului inițial și de repopulare cu câteva specii endemice.

Ne afundăm în mica pădure tropicală, pe poteci mustind de la ploaia ce nu și-a încheiat socotelile cu noi. Un gecko de Mauritius, care cu siguranță cunoaște secretul curcubeului, se odihnește pe un trunchi prăbușit. Din apropiere, un Telfair’s skink ne urmărește mișcările cu o privire de gheață.


Cărarea se strecoară printre păduri de ficuşi ce-şi trimit rădăcinile aeriene spre pământ pregătindu-se astfel pentru o viață de câteva secole. Cu o mișcare bruscă, Leticia, ne oprește în loc arătându-ne entuziasmată câțiva centimetri de pene materializate într-una dintre cele mai rare păsări din lume – Mauritius olive white-eye.


Pe sub liane ce unesc copacii de abanos suntem întâmpinați de cei mai bătrâni locuitori ai insulei, un grup de broaște țestoase gigant de Aldabra. Obișnuite cu oamenii, vin încet să ne cerceteze. Cea mai bătrână dintre ele, încă la prima tinerețe, ar putea povesti liniștită istoria trăită a celor două războaie mondiale.



O ultimă repriză de ploaie ne prinde în mijlocul pădurii ce își varsă pe noi cupele pline de apă ale frunzelor. O pată roșie, ciufulită de revărsarea norilor, se agită prin frunziș – un madagascar fody își cere și el partea de atenție, la concurență cu porumbelul roz de Mauritius.



Copaci cu forme ciudate și trunchiuri multiple sau rădăcini aeriene, completează nebunia tropicală a pădurii. Ploaia se termină la fel de brusc cum a început, iar vulpile zburătoare de Mauritius își scutură leneș aripile membranoase în soarele puternic al amiezii.







Înapoi pe insula principală și vreo două autobuze mai târziu, străbatem plantația de trestie de zahăr ce înconjoară Lion Mountain. Copleșiți de căldura emanată de pământul încins și umed, visăm la adăpostul pădurii, uitând însă că acolo ne va lipsi adierea vântului. Un șir lung de trepte ne dau puțin avânt în arșița sufocantă, răsplatindu-ne cu o primă priveliște a coastei sud-estice.






Poteca se pierde printre frunze, cu nimic deosebită față de toate celelalte ce brăzdează pădurea – căci de marcaje nu s-a auzit, lăsându-ne la baza unor stânci. Continuarea traseului implică cățărarea obligatorie a unor hornuri de piatră, aflate la limita dintre drumeție și alpinism. Ajunși pe prima căpățână de piatră uităm de purgatoriul stâncilor și de tributul plătit sutelor de țânțari, căci în fața noastră se deschide azurul curat al lagunei.



Țintind spre vârf, întoarcem spatele turcoazului oceanic și ne lăsăm iarăși pradă țânțarilor. Palmierii sunt la ordinea zilei în pădure, frunzele lor foşnind în bătaia vântului ca niște mici avalanșe de pietre. Cerul de catifea albastră se pierde în adâncimea de peruzea a Oceanului Indian. Suntem pe vârf.





Coborârea începe promițător, cu o potecă lină ce se transformă curând într-o descățărare pe o umedă vale de abrupt. Melci giganți africani, aproape de mărimea palmei, fac concurență țânțarilor ca număr. Încheiem circuitul în fața unei curți din care trei corcituri latră a scandal, blagosloviți într-o creolă canină de un mulatru numai zâmbet.


În scurta zi tropicală încercăm să mai înghesuim și o plimbare prin Vallee de Ferney, având ca provizii niște dubioase (dar delicioase și însiropate) dulciuri, găsite la un birt din sat.






Cu proaspăta amintire a micului dejun, ne oprim în piața de fructe pentru niște provizii. Jamalacul nu ne încântă, însă știm deja că ananasul face toți banii. Ne băgăm nasul pe la toate tarabele sub privirile curioase ale localnicilor. La două mango și un papaya primim gratis încă de două ori pe atât și sfârșim prin a pleca cu o plasă de fructe ce au costat sub 2 euro.


Ne pierdem pe străduțele pitorești, într-un profund melanj de culturi și rase. Un Turn Babel în care ai impresia – și nici nu greșești prea mult, că s-au adunat toate neamurile de pe axa China – India – Africa de Sud, cu subtile accente caraibiene. Moștenirea creștină a rămas de la vechea stăpânire. Că se înțeleg între ei nici nu mai încape îndoială, sunt un exemplu de multiculturalism. Biserică creștină lângă moschee și templu tamil, oameni ce lucrează și trăiesc împreună într-o utopie tropicală. Urmași ai sclavilor de odinioară sau veniți de bunăvoie în cu totul alte epoci – istoria și-a pierdut profunzimea în fața toleranței dictate, poate, de soare. Sau, poate că au învățat mai repede ca noi toți ceilalți că pe un petic de pământ roșiatic este loc pentru toată lumea.



4 thoughts on “UTOPIE TROPICALĂ

  1. Superbe si interesante imagini, frumos articolul! Mi-ar place sa ajung si eu pe astfel de taramuri incremenite la un moment al timpului! Felicitari, Marius!

Leave a Reply to Marius W. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *