replytocom=32814 UN SPECTACOL ÎN MUNȚI | TrekLens - Around the World

UN SPECTACOL ÎN MUNȚI

Speram la un weekend plin de pădurile pictate în culorile calde ale toamnei, dar ceața și posibila ninsoare prognozată pentru sâmbătă ne-au făcut să ne mulțumim cu o singură zi de pedalat prin munți. Acum însă pădurile ce mărginesc șoseaua sunt contaminate de toamna multicoloră ce se întinde în valuri spre stâncăriile Bucegiului, în timp ce câțiva nori pufoși rătăcesc nedumeriți printre creste.
Cum ziua este destul de scurtă iar schimbarea orei a făcut-o și mai scurtă, profităm de prezența telegondolei pentru a ajunge la înălțimea golului alpin. Câteva șezlonguri așezate strategic ne îndeamnă la visare, iar soarele topește cele câteva grade existente contribuind și el la lenea ce ne-a cuprins brusc.




Pedalăm spre Sud pe drumul de căruță ce străbate culmile domoale ale unui munte de multe ori ignorat, dar care devine un punct perfect de observație a paletei de culori oferită de pictorul preferat al naturii: toamna.




În prima parte a traseului, muntele plin de ospitalitate îngreunează anvelopele cu un noroi lipicios făcând înaintarea mai dificilă, rugându-ne astfel să nu ne grăbim și să mai zăbovim pe la el. Cu ochii spre Munții Bucegi, în urcări alternate de coborâri nu prea simțim când trecem de Vf. Baiul Mic, iar Vf. Baiul Mare îl ocolim pe partea sa estică pentru a ne clăti ochii în rotunjimile munților Grohotișului, vegheați din depărtare de stâncăriile Ciucașului.






Iarba poartă încă urmele de gheață ale chiciurii ce a căzut peste noapte iar versanții înierbați strălucesc ca argintul sub un soare cu dinți. Drumul șerpuiește prin tăcerea pietrelor, cu viața lui anostă în care rar pătrunde picior de om sau roată de vehicul mai aventurier.







Spre Secăria, plaiurile s-au îmblânzit și mai mult iar traseul se poate urmări cu privirea până la dispariția sa în spatele unei cortine de foioase îmbrăcate în hainele spectacolului “Toamna”.






4 thoughts on “UN SPECTACOL ÎN MUNȚI

  1. “toamna multicoloră ce se întinde în valuri” – ce mult imi place! Superb!
    Doamne ce albastru in florile acelea care nu cred ca le-am vazut vreodata!
    Ca intotdeauna: f e l i c i t a r i !

  2. Pingback: PE VALEA DOFTANEI | TrekLens - Around the World

  3. Pingback: VÂNĂTOARE DE VÂNT | TrekLens - Around the World

Leave a Reply to Coculeana Savin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *