CÂND UMBRELE PRIND VIAȚĂ

Dominând insula Madeira cu înălțimea sa, vârful Pico Ruivo promite priveliști spectaculoase spre toate zările – asta dacă vremea se dovedește și ea binevoitoare.
Plecăm la drum când abia s-a luminat de ziuă sperând la un cer senin, dar serpentină după serpentină ne devine din ce în ce mai clar că astăzi vom rătăci printre nori. Lăsăm în urmă Pico de Arieiro și controversatul radar N.A.T.O. cu forma lui ce ne amintește de o minge de golf, iar norul ne înghite cu totul. Poteca pavată cu pietre și mărginită de cabluri se transformă într-o punte pietrificată spre necunoscut.



Ceața intră în război cu munții iar aceștia din urmă pierd treptat lupta. Se întinde ca o cangrenă cenușie, veștejind verdele copacilor, erodând culmile și diminuând masivitatea munților, transformând roca în palide umbre fără contrast. Peisajul pare lipsit de viață, bântuit de fantomele unei lumi ce s-a sfârșit.




Traseul începe să coboare abrupt pe nenumărate trepte de stâncă de-a lungul zidurilor de piatră, printre smocuri de iarbă împodobite cu pânze de păianjen pe care roua adunată strălucește ca o salbă de diamante. Poteca dispare rapid într-un tunel, iar la ieșire ne așteaptă o ramificație. Dăm cu banul și facem stânga – pe dincolo ne vom întoarce. Cât noi parcurgem următoarele patru tuneluri, vântul își face de cap și vălul de ceață se ridică cerul recăpătându-și nuanțele de albastru electric. Apare conturul muntelui, apoi fiecare curbă și detaliu al culmilor tăioase ca niște lame de pumnal din lumea aspră a stâncilor.




Dezgolit complet de ceață, peisajul este și mai impunător. Vârfuri modelate de forţele vulcanice şi ascuţite de lava incandescentă se ridică din văile înverzite. După infernalul şir de trepte, poteca îmblânzită şerpuieşte spre acoperișul insulei printre ierburi înalte și trunchiuri de copaci carbonizați de incendiile verii. Privirea se plimbă nestingherită spre toate zările peste salba de vârfuri printre care dansează norii, coborând apoi spre albastrul oceanului ce se îngemănează cu cerul.








Suntem pe vârf într-adevăr, dar asta înseamnă că am parcurs abia jumătate din traseu căci planurile noastre nu includ un bivuac la altitudine, deși… parcă ne este dor de așa ceva. De la intersecția traseelor alegem partea estică a vârfului Pico das Torres, mai puțin vizitată deși oferă priveliști demne de invidiat pentru multe masive montane din Europa. Văile adânci în care privirile plonjează pentru sute de metri, sunt mărginite de pereți înalți de stâncă în care norii se opresc temându-se parcă să traverseze hotarul nevăzut. În spatele nostru cortina norilor se așterne ușor anunțând că spectacolul a luat sfârșit.










7 thoughts on “CÂND UMBRELE PRIND VIAȚĂ

  1. Nicicand n-am vazut niste poze atat de frumoase cu… ceata! Parca o simteam atingandu-mi fata, strecurandu-ma pe poteci atat de frumos redate de tine! Superbe poze Marius si scrii atat de frumos! Mi-ai incantat ochii si sufletul de dimineata! Multumesc! si felicitari!

  2. Pingback: PRIN MĂRUNTAIELE MUNTELUI | Marius Păcurariu Photography

Leave a Reply to Marius W. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *