TrekLens

Să cumpăr un bilet de tren a trebuit să mă chinui patru zile cu trei carduri de la două  bănci. Mi‐a ieșit biletul dar și sufletul. Alternativa ar fi fost probabil undeva pe tren ca în imaginile acelea de prin Bangladesh cu trenuri ciorchine. Ca străin, până pricepi cum funcționează birocrația indiană se schimbă regimul politic. Hamalii încărcați până la refuz se mișcă rapid în ciuda oricărui pronostic. De ei depinde găsirea unui loc pentru cei fără rezervări.

Sistemul indian de rezervare a unui bilet la ghișeu, implică de fapt o armată de oameni: într-un loc îți cumperi biletul, alergi la un alt ghișeu pentru a-ți face rezervarea, după care un șef de peron îți vizează ce-a făcut precedentul. Evident, după ce stai la cozi unde, pentru un moment de neatenție ești răsplătit cu câțiva indieni care s-au înghesuit în fața ta. Și, pentru a preîntâmpina eroarea umană și situațiile de doi pe un singur loc, se imprimă niște foi cu numele și locul fiecărui călător și se lipesc pe ușile vagoanelor. Acolo începe distracția alergării de-a lungul peronului pentru a-ți găsi numele. Dacă ai ghinion și nu te regăsești pe liste… te întorci și iei procesul de la capăt. La destinație ajungi tu mâine-poimâine, că doar nu pleacă nicăieri locurile.

Peronul din Agra este înțesat de cei ce dorm pe jos așteptându-și trenul, în timp ce deasupra lor maimuțele își fac de cap și fură tot ce nu este bine ascuns. Întârzierile sunt crâncene – pe toată India, media întârzierilor ajunge la șase ore. Eu mă pot considera norocos cu cele doar 90 de minute…

Dincolo de o poartă imensă de intrare ce-i ascunde până în ultimul moment măreția, plutind peste ceaţa fină a dimineţii se ivește maiestuosul Taj Mahal. ‘O lacrimă pe obrazul eternităţii’ îl descria poetul Rabindranath Tagore, și, în ciuda aglomeraţiei și a vocilor venite din zeci de ţări, o liniște se așterne și uiţi de mulţime, de mizeria de dincolo de ziduri și chiar și de tine. Rămâi singur cu el.

Este considerată una dintre cele mai frumoase clădiri din lume și nimeni nu îi poate fura asta. Pentru mine se ridică pe același piedestal al perfecțiunii întruchipat de templele presărate în sălbăticia junglei de la Angkor Wat și de piramidele ce se ridică din măreția deșertului egiptean.

Constructorii au fost aduși de departe, de prin toată Asia și chiar din Europa, pentru a-i construi mormântul celei mai iubite soţii ale lui Shah Jahan, Mumtaz Mahal, ce a murit dând naștere celui de-al 14-lea copil al lor. Se spune că moartea ei l-a întristat în așa măsură pe împărat încât părul său a căpătat peste noapte culoarea marmurei din care a fost făcut mausoleul.

Construit din marmură translucidă, Tajul își schimbă nuanţele în funcție de poziţia soarelui pe cer, absorbind lumina și redând-o înapoi cerului pe care se reflectă. Sculpturi de flori, citate din Coran și pietre semipreţioase îi împodobesc cele patru părţi perfect identice.

La scurt timp după terminarea construcției, împăratul a fost răsturnat de pe tron de fiul său și închis în fortul Agra de unde putea doar să privească pe fereastră la minunata creaţie funerară. La moartea sa, trupul acestuia a fost îngropat lângă cel al iubitei sale soţii.

Interiorul ce adăpostește mormintele este mic, dar cu o dantelărie de marmură de o frumusețe rară. India de dincolo de ziduri este pe o cu totul altă planetă.

Este greu de conceput gradul de mizerie în care se zbate Agra, cu lichide de culori dubioase și origini de care nu vrei să știi, scurgându-se continuu prin mica adâncitură de pe mijlocul străduțelor. Și mizeria nu vine doar de la nenumăratele patrupede ce umblă nestingherite pe unde poftesc ci mai ales de la cei ce se zbat să-și ducă traiul cumva de pe o zi pe alta.

Mirosul zecilor de condimente vândute la colț de stradă precum și cel al tarabelor cu mâncare acoperă ceea ce ar fi fost fără îndoială un iz cel puțin neplăcut. Samosa, aloo kachori și bedai-poori, curry sub toate formele și în toate mâncărurile, iar ca desert sublimul laddu savurat cu un masala chai – nectarul zeilor.

Fortul Agra este mai degrabă un oraș fortificat. Curţi interioare și donjoane, turnuleţe și treceri secrete spre moschei micuţe din care marmura strălucește până la orbire. O mie și una de nopţi puteau foarte bine să fi fost scrise aici. Este loc pentru toate poveștile orientale. Vezi sariuri apărând fugitiv și totuși aievea purtate de indience moderne cu pași ușori. Mai aspru, fortul completează perfect fragilitatea Taj Mahalului.

Podul de cale ferată așternut peste râul Yamuna, este folosit deseori de localnici iar astăzi sunt și eu printre ei, singurul străin însă. De sus de pe pod se zărește albia râului, iar în apa cel puţin împuţită în care se scurg toate mizeriile din Agra, oamenii își spală rufele bătându-le de pietre și fierbându-le în cazane imense. Mai mult ca sigur pe-aici s-au plimbat și așternuturile hotelurilor și caselor de oaspeți. Dar ce nu știm cu certitudine nu ne poate face rău, nu-i așa?

Copiii aleargă spre mine și îmi fac cu mâna. Adulții zâmbesc cu tot sufletul și vă spun, au oamenii ăștia niște suflete uriașe.

De pe malul nordic al Yamunei, Taj Mahal-ul pare o iluzie scăldată în razele apusului și încep să mă îndoiesc că dimineață l-am văzut aievea.