replytocom=36224 PRIZREN – FOSTUL CONSTANTINOPOL SÂRBESC | TrekLens - Around the World

PRIZREN – FOSTUL CONSTANTINOPOL SÂRBESC

Mârâituri însoţite de pași grăbiţi mă aduc înapoi din lumea viselor în universul cortului. Primul gând este la urs dar pașii sunt prea ușori și vioi. Plus că ursul nu prea mârâie. Probabil sunt cei câţiva lupi ce se auzeau cu câteva ore în urmă împletindu-și glasurile spre lună. Îi ascult cu fascinaţie și adorm la loc în sunetul unor picături răzlețe de ploaie. Dimineață am crezut că este un vis, dar urmele impregnate în pământul moale erau cât se poate de reale. Răsăritul este înlocuit de o ploaie torențială venită la pachet cu tunete și fulgere. Undeva pe munte trăznește. Ascuns de nor Prizren nu se mai vede, iar cerul are niște tonuri pe care și unii șobolani ar fi invidioși. Bacovia să tot aibă surse de inspirație.



Peste vale se întind fuioare deșirate de nori, iar culmile munţilor sunt presărate cu sate în care singura distincţie printre acoperișurile identice o fac minaretele albe ale moscheilor. Mă ascund la timp în cort pentru o nouă repriză de ploaie și dormitez până când sarabanda stropilor încetează la fel de brusc pe cât a pornit. Cu un ochi la cerul pe care norii parcă nu mai sunt așa de umezi, strâng cortul și roțile motocicletei lasă o urmă adâncă în noroiul poienei. A venit timpul să cobor spre civilizație.





Râul Prizren Bistrica este tulbure de la furtunile din munţi – o, știu prea bine ce a fost acolo sus. Podul Otoman este împodobit ca de duminică cu un covor de iarbă, iar dincolo de el este centrul vechi. Cine se așteaptă ca orașul să arate tot ca în fotografiile de acum cincisprezece ani ce înfățișau ororile războiului, se înșeală amarnic. Casele otomane refăcute, adăpostesc nenumărate cafenele și restaurante. Totul are un aer de centru vechi occidental dar cu puternice influenţe balcanice. Până și islamul este interpretat aici în manieră balcanică – rareori vezi purtat hijabul, majoritatea ținutelor fiind vestice, haine mulate ce ar fi motiv pentru jihad în alte ţări mai habotnice.





Trupe KFOR din diverse ţări patrulează relaxaţi dar cu armele la îndemână. Mașinile sunt oprite unde au șoferii nevoie, chiar dacă nevoia înseamnă că ai văzut un cunoscut și ai chef să vorbești cu el. Folosești ‘avariile’ și toată lumea te ocolește, fără nervi sau claxoane inutile – doar vor face și ei același lucru când li se va ivi ocazia. Peste tot acest haos balcanic, tronează inscripţia de pe cetate: ‘Future, my love’ – dacă trecutul le-a fost însângerat, măcar viitorul să fie de iubit.







Mă simt ca un animal sălbatic ajuns în civilizaţie – ameţit de atâţia stimuli nu știu încotro să o apuc. Cartierul otoman din jurul Marii Moschei a lui Sinan Pașa ascunde o forfotă de bazar.

– S-au întors kosovarii acasă de pe la munca din străinătate, îmi spune Ermir. El a fugit de război tocmai în Danemarca, întemeindu-și acolo familia.

Folosită ca marketing de război, religia rar mai apropie în ziua de astăzi ci mai degrabă învrăjbește popoare și oameni. Pe locul fostei Iugoslavii, au apărut acum șapte state. Dezbină și stăpânește. Locul tancurilor l-au luat mașinile scumpe cu care se întorc refugiații războiului, din țările ce i-au luat în gazdă.











Mânăstirea Sfânta Fecioară din Ljeviš, inclusă pe lista patrimoniului UNESCO și devastată de ura albaneză în 2004, se ascunde păzită nu doar de sârma ghimpată ce o face imposibil de vizitat ci și de un militar înarmat.



Monumentul NATO este dovada codiţei americane în războiul din fosta Iugoslavie. Interesele sunt mari, iar americanii sunt văzuţi ca salvatori, căci doar ei au ctitorit Kosovo. Drept recunoaștere, unii copii sunt botezați cu nume ca Bill sau Madeleine, după politicienii ce s-au implicat în război – Bill Clinton și Madeleine Albright.





Traseul spre cetatea din Prizren – The Stone, cum o alintă ei, are câteva puncte de popas unde ești îndemnat să te uiţi în jur și să savurezi priveliștea. Și chiar ai ce savura. Pe drum, arsă de mânia războiului, din Biserica Sf.Gheorghe au mai rămas doar zidurile. Pereţii sunt împodobiţi cu fotografii ale fostelor fresce, iar într-un colţ o bisericuţă mare cât un altar îmi aduce aminte de vechile locuri de rugăciune ale creștinilor. Pentru că sunt român, paznicul mă scutește de tariful de vizitare.








Ceva mai sus sunt zidurile cetăţii unde se mai găsesc doar câteva barăci de soldaţi, refăcute. Așa cum este menţionat la intrare, este mâna Ambasadei SUA. De aici de sus se văd cheile prin care ieri fugăream apusul, dar și muntele pe care am dormit. De cealaltă parte întreg Prizren-ul se întinde la picioare, șiruri de mașini împodobite cu pampoane și ocupanți ieșiți cu totul pe ferestre defilând încet însoțiți de claxoane vesele. Nunți balcanice.













Apusul îmi dă de furcă, cerând cu insistenţe să fie fotografiat, deși eu mai am și alte treburi pe lângă cort. Dar cum să nu lași baltă orice altceva pentru a asista la un sublim dans al razelor de soare ce izbucnesc de sub un nor negru ce încununează muntele de vis-a-vis?! Dacă nu aș fi văzut cu ochii mei aș fi zis că este opera vreunui artist în prelucrare grafică. Și totuși, natura rămâne cel mai inventiv artist.







One thought on “PRIZREN – FOSTUL CONSTANTINOPOL SÂRBESC

  1. … ești un mare curajos, Marius!
    Atmosfera ploioasă, cele petrecute în acele locuri mi-au strecurat în suflet tristețea, dar pozele spre sfârșit cu razele soarelui printre nori care parcă binecuvântează acel tărâm m-au repliat! … și da, cu siguranță natura este cel mai mare artist!

Leave a Reply to Coculeana Savin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *