PRINTRE TRIBURI, TABUURI ȘI LEGENDE

Africa este continentul unde tradițiile tribale vechi de milenii se mai practică încă, puțin afectate de tumultul civilizației. Unul dintre cele mai misterioase astfel de locuri este Valea Omo, locul care fără un ghid local este de nepătruns. Unele triburi sunt prea ascunse pentru a fi găsite accidental, iar altele au prea multe tabuuri pe care un necunoscător le-ar încălca încă din prima clipă.

Solomon este interpretul meu local și încă din prima clipă reușește să mă surprindă, când primind mână liberă de la mine îmi pregătește un mic dejun pe cât de bun pe atât de neobișnuit: kurt – bucăți de carne crudă de vită asezonate cu necunoscute condimente. Injera – ruda locală a lipiei este nelipsită, iar mâncarea este împărțită între cei ce stau la masă, creându-se mult mai ușor legăturile.





Turme de vaci, oi și capre umblă libere pe drumurile pline de cratere ale patriei, pe un fundal de un verde viu, curat, presărat din loc în loc cu babuini și marabu – ciudatele berze ale Africii. Stupii de albine sunt niște conuri agățate între ramurile copacilor adânc înfipți în pământul roșu și frământat al continentului negru.







Considerat a fi drog în Europa, Statele Unite ale Americii și alte câteva țări, în vestul Africii (ca de altfel și în alte câteva țări din Peninsula Arabă) chatul este legal și consumat pe scară largă. Dependența apare greu, iar mestecarea sa este o activitate socială, căci la activarea sa cei ce îl folosesc devin mai extrovertiți iar discuțiile curg mai ușor. Fiind stimulant al sistemului nervos, somnul vine greu – un motiv în plus pentru a fi mestecat fără întrerupere de șoferii de camioane ce conduc drumuri lungi – drogul ochilor deschiși. Accidente însă se mai întâmplă.



În Valea Marelui Rift se trăiește din agricultură de subzistență și păstorit, iar de multe ori copiii sunt retrași de la școli (învățământul fiind gratuit și obligatoriu până în clasa a 12-a), și trimiși să supravegheze turmele. Mașinile ce trec sunt prilej de bucurie pentru cei mici: nu cerșesc bani ci doar sticlele goale de plastic pentru a le folosi în gospodării la transportat berea artizanală foarte groasă ce ține loc și de masă pentru toată familia atunci când sunt la câmp, cantitatea de alcool fiind infimă.

Valea Omo este casă pentru aproape optzeci de triburi diferite, de la unele aproape civilizate la altele ale căror tradiții sunt de-a dreptul brutale: gemenii sunt considerați a fi semn rău iar cei mici omorâți, de același tratament având parte și cei ce au ghinionul ca primii dinți să le apară în partea superioară.








Când tribul Konso a decis să renunțe la traiul de vânător-culegător și să se așeze, nouă clanuri s-au format iar din fiecare clan s-a ales câte un șef. Satele ce s-au înființat ulterior conțin fiecare săteni din toate aceste nouă clanuri, având reprezentanți ce raportează celor nouă mari șefi.

La ridicarea satului acesta a fost împrejmuit cu un zid înalt de câțiva metri din pietre grele, ce făcea imposibil atacul altor triburi sau ale animalelor sălbatice. Ulterior, când satul se extindea, un alt zid de piatră era construit în jurul noilor case. Privite de sus sunt o serie de cercuri concentrice cu nenumărate celule îngrădite cu crengi sau trunchiuri, ce reprezintă gospodăriile familiilor.






Când băieții împlinesc aproximativ 12 ani sunt trimiși să doarmă în mora – niște acoperișuri publice, împreună cu toți ceilalți băieți și bărbați ce nu sunt căsătoriți. Când vine vorba de familie, obiceiul cere ca niciodată să nu se căsătorească în interiorul aceluiași clan, iar partenerul să și-l aleagă tot timpul din celelalte clanuri.

Pentru cei ce doresc să se însoare atunci când cred că și-au găsit perechea în alt clan, se trimite cel mai bun prieten pentru a vorbi cu cea mai bună prietenă a fetei respective și a-i transmite intenția. Dacă sentimentele sunt împărtășite totul este ținut secret între cei patru, iar noul cuplu va comunica până la căsătorie doar prin intermediul acestor pețitori. Ceremonia poate avea loc însă doar dacă bărbatul are peste 22 de ani iar fata peste 18, iar după căsătorie fata pleacă în clanul bărbatului.






Pentru că nimeni nu ține socoteala anilor prin aceste locuri, ca dovadă a faptului că ai peste 22 de ani îți poți încerca forțele în a arunca un bolovan de aproximativ 40kg peste umăr. La împlinirea aproximativei vârste de 18 ani, în timpul unei ceremonii se înfige un trunchi de copac în niște piețe publice, alături de alte asemenea trunchiuri înfipte de înaintași, iar vârsta se măsoară apoi în multiplu de numărul de ceremonii la care ai asistat.

Tot în aceste piețe există niște pietre considerate a fi sfinte, ce servesc drept loc unde sunt aduși cei acuzați că mint pentru a fi forțați să spună adevărul, dar și locul unde sunt judecate crimele. Violul este considerat a fi mai grav ca un omor, și este singurul caz în care vinovatul plătește cu viața fiind îngropat de viu.






Tribul Konso practică o poligamie de nevoie: dacă cumva prima soție nu are norocul de a naște băieți, atunci își roagă soțul ca acesta să își mai ia o soție. Având băieți, clanul își mărește numărul de membri când aceștia ajung la vârsta căsătoriei și își aduc la rândul lor soțiile acasă.

Când vine vorba de copii, femeile tribului Konso consideră că menționarea numărului exact de progenituri aduce ghinion, pentru că aceștia vin de la Waga – zeul animist ce a creat tot ceea ce există, iar o contabilitate exactă a celor mici îl poate supăra și poate lua la el pe unul sau mai mulți dintre aceștia.






Șefii de clan ai fiecărui sat au parte de toată cinstea unui conducător, iar mare parte din viață și-o petrec retrași din viața publică, comunicând în general doar cu cei din consiliul conducător sau cu soția. Nici măcar cu proprii copii nu interacționează.

Stilul acesta de viață a permis ca la moartea acestora să aibă parte de un ritual extrem de interesant. Din trupurile neînsuflețite se îndepărtează măruntaiele folosind un cârlig introdus prin anus, iar ochii sunt și ei scoși. Carcasa astfel rămasă se mumifică cu diverse ierburi aromate și tămâie, apoi sunt așezați în șezut pe un scaun din interiorul propriei case și acoperiți pe cap și umeri cu pături. Pentru 9 ani și 9 luni șeful este declarat bolnav și nimeni în afara consiliului și a soției nu știu că el este plecat dintre cei vii. În timpul acesta deciziile se iau de către consiliu, iar în cazul în care nu există nici un moștenitor, văduva are ocazia de a rămâne însărcinată cu alt bărbat pentru a aduce pe lume un copil ce va primi șefia clanului. După cei 9 ani și 9 luni, șeful de clan este declarat mort și îngropat cu toată cinstea pe pământurile terasate ale familiei, deasupra mormântului așezându-se niște sculpturi de lemn – waka, pentru a avea parte de onoare chiar și după moarte.






Departe de ceea ce numim civilizație, aici cafenelele sunt considerate a fi orice locuri cu două-trei scaune și o măsuță pe care câteva ceșcuțe clătite în același lighean cu apă așteaptă să fie umplute cu lichidul aromat și fierbinte. Poate că Sanepidul ar face apoplexie, însă cafeaua aceasta urcă direct în top, urmată de aromele cu parfum de pădure tropicală din Costa Rica și cele de deșert fierbinte din Kuwait.

Etiopia este țara de origine a cafelei, însăși numele ei venind de la satul Kafa – locul unde aceasta a fost prima oară cultivată după ce, conform legendelor locale un păstor ar fi observat că cele câteva capre ce au gustat din tufa necunoscută au avut parte de un surplus de energie.








Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *