TrekLens

Unul dintre primele lucruri care sar în ochii călătorului ce ajunge în Valletta, sunt zidurile înalte ce strălucesc în soare. Situat pe o peninsulă stâncoasă, orașul este protejat de fortificații impresionante și de un șanț a cărui adâncime ajunge la 15m. Construit de Cavalerii Ioaniți, orașul a împrumutat numele Marelui Maestru al Ordinului – Jean Parisot de la Vallette, unul dintre strategii ce au reușit să țină piept armatelor otomane.

Scăldat în azurul intens al mării și împodobit cu sute de balcoane de lemn viu colorate în toate nuanțele curcubeului, cetatea oferă panorame strașnice dar în același timp cere totuși unele eforturi pentru a fi explorată. Dacă pășești în afara arterei principale, vei ajunge destul de repede pe străzi abrupte ce coboară nestăvilite spre mare. Dar nu te grăbi, căci tot ce ai coborât trebuie să urci la loc – ieșirea este una singură.

În Piața Palatului, am parte de o surpriză: stând la umbră și sprijinind zidul palatului, regăsesc savurând o carte de călătorie (cum altfel!?), pe Magellanul zilelor noastre – Timotei Rad (www.autostopmagellan.ro), nebunul ce a plecat să vadă lumea cu ochii săi, folosind autostopul ca metodă de transport. Columb, rucsacul său credincios se odihnește alături.

Dar călătorului îi șade bine cu drumul, așa că iau la pas orașul îndreptându-mă spre meterezele de la intrarea în port. Străjuit de două faruri, pare rupt dintr-o poveste maritimă cu marinari şi bărci cu pânze, cuceritori şi învinşi.