Razele soarelui se strecoară neauzite pe geamul uitat deschis și poposesc pe pat – este semnul că trebuie să ne
Mai mult
Dincolo de vamă soarele ne zâmbește șăgalnic, în timp ce în depărtare din verdele primăvăratic al ierbii maiestuosul Olimp se
Mai mult
Ochii goi ai statuilor ne privesc cu invidie știind că noi vom scăpa curând de norii cenușii ce promit o
Mai mult
Așteptam de multă vreme o ocazie să revin la Londra, iar invitația unor prieteni nu a făcut decât să declanșeze
Mai mult
Primii pași în afara țării i-am făcut spre Vest, într-un lung tranzit spre Germania. Priveam cu ochii măriți de curiozitate
Mai mult
Plecând dintr-o Europă înghețată, în drum spre o destinație călduroasă aflată la multe mii de kilometri depărtare, norii s-au destrămat
Mai mult
Pe nea Achim, îl găsim ascuns în sânul satului transilvănean, desprins parcă dintr-o poveste veche,  într-o curte păzită de un
Mai mult
Atelierul seamănă cu o cameră de tortură: un foc ce arde necontenit și un fier lăsat la înroșit, clești de
Mai mult
Un drum de pământ, plin de șleauri adânci lăsate de căruțe, ne întoarce în timp cu câteva veacuri. Într-o poiană
Mai mult