Lumina caldă a dimineții mângâie blând stâncile aspre de care valurile unei mări spumegânde se izbesc furioase. În apropiere, privind
Mai mult
Construită în secolul al XIV-lea, pe locul unui vechi așezământ dacic - Ramidava, Cetatea Rupea a fost înălțată sub forma
Mai mult
Trecând munții, Podișul Transilvaniei apare luminat de razele soarelui filtrate printre norii strategic risipiți pe cer iar colinele împădurite seamănă
Mai mult
Până spre finalul secolului al XIX-lea, zimbrul a fost regele indiscutabil al pădurilor din Europa. Dispariția sa începută în Vestul
Mai mult
Rucsacul prăfuit, plin cu cele necesare călătoriei, aștepta răbdător lângă ușă la o șuetă cu geanta foto. Credea pesemne că
Mai mult
Lăsând în urmă Cheia, ne afundăm în pădurea tăcută iar aerul curat și verdeața ne învăluie trezindu-ne simțurile adormite de
Mai mult
Inspirat de natură, Gaudi - arhitectul cu idei mult prea futuriste pentru vremurile în care a trăit, a reușit să
Mai mult
În lumina crepusculului, traversăm barajul ce zăgăzuiește o Dunăre supărată ale cărei ape se zbat să evadeze dintre pereții abrupți
Mai mult
Fugind de cortina grea a nopții trecem de fantomaticul Hotel Jugoslavia și de fostul Minister al Apărării din Iugoslavia –
Mai mult