PRIN MĂRUNTAIELE MUNTELUI

Ne îndreptăm spre Nord pe drumul ce se strecoară de-a lungul unei văi înguste, până când pereții împăduriți ai văii se îndepărtează și în zare se zărește oceanul. Pentru câteva momente acoperișul insulei se ițește din nori, vârf impunător ce veghează micile sate risipite pe văi. Tuneluri săpate în stâncă ne apropie de obiectivul nostru de astăzi – Levada do Caldeirão Verde. Ultima porțiune a drumului este extrem de îngustă și abruptă, strecurându-se prin păduri de eucalipt al cărui miros avea să ne urmărească mult timp.
Intrăm pe traseu şi aromele pădurilor de dafin și de eucalipt ne învăluie. Copacii par contemporani ai dinozaurilor, întinzându-și crengile unii spre alții deasupra potecii ce urmează cursul apei.



Începând din secolul al XV-lea, primii locuitori au profitat de condiţiile geografice şi au canalizat apa în jgheaburi înguste de piatră, conducând-o spre câmpurile cu trestie de zahăr. Majoritatea canalelor de irigație existente (levadas) sunt construite totuși în secolul XX şi sunt folosite în principal pentru alimentarea cu apă a unor mici uzine hidroelectrice. Levada aleasă de noi pentru plimbarea de astăzi a fost construită în secolul al XVIII-lea şi este folosită pentru irigații în satul Faial, cărând apa ce se scurge din cei mai înalţi munţi ai Madeirei, dar oferind în același timp și o modalitate de acces pe firul râului Sao Jorge spre adâncurile văii Caldeirão Verde.





Deşi soarele străluceşte pe cer, apa este prezentă peste tot: începând cu pârâiaşul captat în levada şi continuând cu pereţii îmbrăcaţi în muşchi umed. Buchete albastre de hortensii flanchează cărarea ce se îngustează din ce în ce mai mult până când se mută cu totul pe marginea de piatră a levadei. Pentru a-i proteja pe cei cu pasul nesigur, au fost montate de-a lungul traseului cabluri ce opresc căderea vertiginoasă în hăurile mai mult sau mai puţin verzi dar cu siguranţă adânci.




Traversăm patru tuneluri, ocazie cu care frontala este mai mult decât binevenită şi vremea începe să se schimbe, soarele cedând locul norilor ce se joacă printre vârfuri înverzite şi văi adânci şi împădurite. Odată cu primii stropi de ploaie ajungem la capătul traseului, unde o cascadă de aproximativ 100 m alimentează un mic bazin natural în care un grup de adolescenți se scaldă făcându-ne în ciudă.







La mică distanţă de cascadă o ramificaţie fără indicator ne atrage, harta din dotare menționând prea puține informații despre  misterioasa Caldeirão do Inferno. Printre picături rare de ploaie, levada șerpuiește pe marginea hăului până când poteca se transformă într-un șir de trepte din piatră ce urcă abrupt spre o cascadă ce se prăvălește zgomotos într-un abis verde. Ajunși la mijlocul cascadei, avem de ales între Faja da Nogueira – un tunel misterios și poteca ce traversează pe sub cascadă. Alegem tunelul ce găzduiește o levada alături de șinele unei vechi căi ferate lăsate în paragină, neștiind că ne așteaptă 2400 m de întuneric beznă (frontala și-a făcut datoria), mici bălți și dușuri dese cu apă infiltrată prin stâncă. Trecem prin măruntaiele celui mai înalt vârf al Madeirei – Pico Ruivo și deja facem pronosticuri despre ce am putea găsi la capătul tunelului: inorogi, curcubee, un hipopotam roz, Yeti în vacanță – dar odată ieșiți la lumină, crunta dezamăgire ia forma unei ploi torențiale și a unui englez turmentat ce ne lămurește că următorul tunel ne duce la o hidrocentrală. Neinteresant, așa că parcurgem în sens invers tunelul pe care tocmai îl străbătusem, sperând că pe partea cealaltă a muntelui nu va ploua. Ghinion însă, ploaia ne însoțește până la mașină.



One thought on “PRIN MĂRUNTAIELE MUNTELUI

  1. … parca simt umezeala vegetatie, aud susurul apei si zgomotul cascadei, imbracate si dezbracate alene de linistea cetii dinspre ocean! E frumoasa a singuratatii din mijlocul unor locuri create de magia naturii, ce-ti umple sufletul si te imbie la visare cu ochii deschisi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *